Farmacistul nu este un vânzător. El știe foarte multe. Farmacia garantează în primul rând adaptabilitatea pe orice domeniu pe care îl alege absolventul. Unii își găsesc locul cel mai potrivit de la început, alții încearcă mai multe locuri de muncă, până când găsesc ceea ce-și doresc. Dar facultatea de Farmacie rămâne una dintre puținele școli care pregătește specialiști capabili să-și găsească imediat după absolvire un loc de muncă, în țară sau în străinătate. Prof. Univ Doina Drăgănescu, decanul Facultății de Farmacie din cadrul din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din București, explică de ce s-a păstrat tradiția în învățământul din acest domeniu.
Jurnalul: Cum au fost începuturile Facultății de Farmacie de la București?
Decan Doina Drăgănescu: Acum 95 de ani, în 1923, facultatea s-a separat din Școala de Medicină și Farmacie din care făcea parte în cadrul Universității din București. În 1923, practic, am devenit unitate distinctă de învățământ superior, cu cinci ani de pregătire, din care primii doi erau de practică în farmacie. De atunci, curricula academică a facultății a suferit multiple transformări. În 1948 s-a făcut o mare reformă a învățământului din România și Facultatea de Farmacie a devenit parte a Institutului Universitar de Medicină și Farmacie. Tot atunci au fost făcute modificări și în privința activității didactice și a celei practice de laborator, pentru că din punct de vedere imobiliar în 1923, Facultatea de Farmacie deși exista în acte, nu avea o clădire proprie.
Ce însemna să fii farmacist, acum 95 de ani?
Acum 95 de ani, farmacistul era o combinație profesională foarte interesantă, ca și astăzi de altfel, pentru că disciplinele de atunci erau nucleul științelor pe care și astăzi le studiem. Avea o bază științifică foarte bună, studia chimie analitică, chimie minerală, fizică, farmacie chimică pe care o regăsim și acum în chimia farmaceutică, dar și științe biologice – botanică, bacteorologie, igienă. Avea un nivel de cunoștințe foarte complex. Înainte de a face aceste studii, avea și acei doi ani de practică în farmacie, sub îndrumarea unui farmacist. Astfel, intra în facultate cu o imagine foarte clară despre ceea ce urma să facă. Farmaciștii din anii '20-'30, fie erau rezultatul Școlii de Farmacie fondată de Carol Davila, fie erau farmaciști care aveau studii la Viena. Erau specialiști cu pregătire bună teoretică, practică, în plus cu o anumită gândire economică, specifică acelor ani. În cea mai mare parte erau domni, nu doamne. Producția laboratoarelor din țară era foarte mică, iar după război nu mai era aproape deloc, ceea ce înseamnă că farmaciștii suplineau prin activitatea lor producția farmaceutică din perioada respectivă.
Cum s-a ajuns la situația actuală, în care se face confuzia între specialist și un simplu vânzător?
Există două explicații pentru situația la care s-a ajuns acum, de la perioada în care fiecare farmacie avea ca unic proprietar farmacistul și avea preparate magistrale proprii, după 1948 s-a produs nu doar modificarea curriculei de învățământ, ci și naționalizarea. Farmaciștii s-au trezit deposedați de farmaciile pe care le aveau în proprietate, iar tot ceea ce a-nsemnat activitate farmaceutică s-a modificat destul de mult. Cu toate acestea, nici înainte de 1990, într-o farmacie nu se făcea doar eliberare de medicamente, pentru că, în momentul în care termina facultatea, era capabil să prepare orice rețetă, lucru care este valabil și acum, dar acum nu mai există nevoia pe piață. S-a restrâns foarte mult acest tip de activitate a farmacistului.
Din ce cauză s-a restrâns activitatea?
Sunt mai multe cauze. Pe de o parte, există foarte multe produse pe piață, ceea ce înseamnă că nu mai există necesitatea ca farmacistul să facă unguente, picături, supozitoare și alte forme farmaceutice, deși știe și poate să le facă. Pe de altă parte, nici nu mai este necesar ca medicii să prescrie astfel de rețete, deci nu mai există cerere. Farmacistul este capabil să găsească o soluție potrivită pentru orice om care intra în farmacie, iar atunci, când existau foarte puține medicamente indigene sau de import acest lucru era esențial. Pacientul percepea atunci rezultatul muncii farmacistului. Ce s-a pierdut între 1948 și 1990 a fost spiritul antreprenorial. Ne-am trezit în 1990 cu știința teoretică și practică, doar că substanțele de uz farmaceutic erau din ce în ce mai greu de găsit și mai scumpe. În acest fel, încet, încet, farmacistul a ajuns să fie perceput doar ca cel care aduce medicamentul din raft și încasează banii.
În acest caz, ar putea lucra oricine ca vânzător într-o farmacie?
Exclus. Ca o farmacie să funcționeze, este obligatoriu să existe farmacist cu licență obținută în urma absolvirii celor cinci ani de studii universitare. Tot în farmacie lucrează colegii asistenți de farmacie, absolvenți cu studii medii de specialitate.
Facultatea de Farmacie este una dintre puținele care se pot lăuda cu garantarea locurilor de muncă pentru toți absolvenții, imediat după licență.
Farmacistul are studii de cinci ani, care înseamnă un nucleu de doi ani cu studiul științelor fundamentale și trei ani pentru studiul științelor de specialitate. Ceea ce se studiază acum în facultățile de farmacie este recunoscut la nivel european. Orice farmacist, în momentul în care a terminat studiile, poate lucra în oricare dintre statele Uniunii europene. Este exact aceeași situație ca și la medici
În plus, absolvenții au multiple posibilități pe piața muncii
În curricula noastră este obligatoriu ca la finalul fiecărui an de studiu să facă un stagiu de practică de două săptămâni, în primii patru ani, iar anul V are altă structură: primul semestru este învățământul teoretic și practice similar cu anii anteriori ca structură, iar semestrul doi, conform unei directive europene, are șase luni de practică. Studentul face activitate practică într-o farmacie, timp de șase ore pe zi. În aceste stagii, lucrurile devin foarte clare .
Este foarte important faptul că la noi se dă examen de admitere, iar pentru a ajunge la concurs, candidații au nevoie de pregătire de cel puțin doi ani. Concursul de admitere îl obligă pe candidat să se gândească foarte bine dacă vrea să se pregătească, dacă este capabil să aibă un nivel de cunoaștere al botanicii, chimiei organice sau anatomiei, astfel încât lucrurile sunt foarte bine definite de la început.
Doina Drăgănescu, decanul Facultății de Farmacie din București
Între 250 și 260 de absolvenți de Farmacie sunt în fiecare an, iar numărul celor care nu reușesc să termine facultatea și să ia licența este foarte mic, până la 3%.