Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după impactul dintre două mașini, pe DN 54A, în Corabia, județul Olt. Traficul rurtier în zonă este blocat.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a transmis că două mașini au fost implicate într-o coliziune, pe DN 54A, la ieșirea din localitatea Corabia, județul Olt, către Bechet.
Patru persoane au fost rănite, victimele fiind asistate medical la fața locului.
„Unul dintre conducătorii auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, iar cel de-al doilea nu a putut fi testat”, au transmis reprezentanții Poliției Olt.
Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.
Traficul rutier în zona producerii accidentului este blocat