Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit în Satu Mare: Patru răniţi, din care doi copii

Accident cumplit în Satu Mare: Patru răniţi, din care doi copii

Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut vineri pe DN 19A Satu Mare - Baia Mare, între localităţile Odoreu şi Băbăşeşti, printre aceştia fiind şi doi copii. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Someş Satu Mare, Adriana Pop, în autoturism se aflau doi copii alături de părinţii lor, trei dintre ei fiind transportaţi la spital. 

"Au fost trei victime, o fetiţă, un băieţel şi o doamnă au fost transportaţi la spital, cu răni uşoare. Bărbatul a fost şi el rănit, dar a refuzat transportul la spital", a declarat Adriana Pop. 

Autoturismul în care aceştia se aflau s-a răsturnat într-un şanţ cu apă. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de descarcerare, două ambulanţe SMURD, la faţa locului ajungând şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri