Un accident rutier s-a produs pe DN 2, în apropiere de localitatea Mărăcineni, județul Buzău, după ce două autovehicule au intrat în coliziune, unul dintre ele răsturnându-se pe carosabil.
Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, în urma impactului, o persoană a suferit răni ușoare și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Traficul rutier este restricționat pe o bandă pe sensul de mers către Focșani, circulația desfășurându-se îngreunat pe cealaltă bandă. Polițiștii atrag atenția că în zonă este aglomerație pe ambele sensuri de mers.
(sursa: Mediafax)