Brigada Rutieră anunță că miercuri, în jurul orei 7.30, „a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în zona Spitalului Clinic Colentina.”
Polițiștii rutieri au constatat că au fost implicate trei mașini aflate în mișcare și alte trei staționate. În urma impactului o mașină s-a răsturnat.
Șoferii implicați au fost testați cu aparatul Alcooltest, rezultatele fiind „zero".
O femeie în vârstă de 56 de ani, aflată la volan, a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată la spital.
Polițiștii mai anunță că în zonă au fost aplicate restricții pe benzile 1 și 2 pe Șoseaua Ștefan cel Mare, în dreptul Spitalului Clinic Colentina, către strada Barbu Văcărescu.
(sursa: Mediafax)