Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident în Prahova. O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite

Accident în Prahova. O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite

O persoană a decedat, iar alte trei au fost rănite, în urma unui accident produs sâmbătă după-amiază pe DJ102L, în comuna Bătrâni din judeţul Prahova, în urma unei coliziuni frontale a două autoturisme.

Potrivit datelor preliminare furnizate de către reprezentanţii IPJ şi ai ISU Prahova, în cele două autoturisme se aflau cinci persoane, fiind vorba de patru adulţi şi un copil. În urma accidentului au rămas încarceraţi doi adulţi, iar unul dintre ei, şoferul uneia dintre maşini, a decedat. Cealaltă victimă încarcerată, o femeie, a fost transportată cu o ambulanţă la spital.

Ceilalţi doi răniţi, un bărbat şi o femeie, au suferit traumatisme abdominale şi au primit îngrijiri medicale la faţa locului.

La faţa locului au intervenit o autospecială ISU şi o ambulanţă SMURD. AGERPRES

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri