Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi oameni și-au pierdut viața într-un accident rutier la Miersig, Bihor

Doi oameni și-au pierdut viața într-un accident rutier la Miersig, Bihor

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat și o femeie au murit sâmbătă după-amiază, într-un accident produs pe drumul județean 792A, la ieșirea din localitatea Miersig spre Leș.

Pompierii bihoreni au fost chemați de urgență, în jurul orei 14:35, la un accident grav în care a fost implicat un autoturism cu două persoane la bord.

La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Gărzii Tinca și Detașamentului 1 Oradea, cu autospeciale de descarcerare și ambulanțe SMURD, inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă.

Una dintre victime a rămas blocată în mașină și a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare.

Pompierii au început imediat manevrele de resuscitare pentru bărbat, însă eforturile lor au fost zadarnice.

Medicul SMURD a declarat decesul ambelor persoane implicate în accident.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: accident miersig
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri