Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil în Cluj! Patru pacienţi dintr-o ambulanţă au fost grav răniţi de un autoturism

Accident teribil în Cluj! Patru pacienţi dintr-o ambulanţă au fost grav răniţi de un autoturism

Patru pacienţi aflaţi într-o ambulanţă au fost grav răniţi, după ce aceasta a fost lovită de un autoturism, luni, între localităţile clujene Coplean şi Căşeiu. 

"Au fost implicate două autoturisme într-un accident rutier pe DN1C, între Coplean şi Căşeiu. Culpa este neasigurarea la viraj. Sunt cinci victime transportate la Spitalul Dej. Patru victime sunt pacienţi din ambulanţă, transportaţi la dializă, iar a cincea victimă este conducătorul auto vinovat", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar. 

Potrivit acestuia, cei patru pacienţi din ambulanţă sunt răniţi grav, iar conducătorul auto este rănit uşor. AGERPRES

Subiecte în articol: accident cluj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri