Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Olt. Un mort şi 19 răniţi. A fost activat planul roşu de intervenţie

Accident TERIBIL în Olt. Un mort şi 19 răniţi. A fost activat planul roşu de intervenţie

Autorităţile din judeţul Olt au activat planul roşu de intervenţie în urma unui accident rutier produs marţi pe DN 65, la Priseaca, între mai multe autovehicule, în urma căruia au fost un mort şi 19 răniţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Olt, medicul Marian Furtună.

Acesta a precizat că una dintre victime este în stare gravă. La faţa locului se află nouă echipaje de la Ambulanţă. Furtună a precizat că intervenţia este în dinamică.

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier pe DN 65, la Priseaca, în judeţul Olt, este blocat, după un accident în care au fost implicate două autoturisme, un microbuz, o autoutilitară şi un autotren. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri