Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident teribil pe Autostrada A1, în Sibiu: Doi copii de 1 an, respectiv 2 ani, au fost răniți

Accident teribil pe Autostrada A1, în Sibiu: Doi copii de 1 an, respectiv 2 ani, au fost răniți

Doi copii de 1 an, respectiv 2 ani, din Bulgaria, au fost răniți, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce mașina în care se aflau a lovit o autoutilitară, apoi s-a răsturnat. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1 Sibiu - Deva, în zona localității sibiene Săliște.

Polițiștii Biroului Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva au intervenit, vineri noaptea, la un accident rutier produs pe A1, la km. 270, pe direcția Sibiu – Sebeș, în zona localității Săliște.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit că pe fondul nepăstrării distanței de siguranță, șoferul unui autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară transporta marfă, aceasta răsturnându-se.

Impactul a dus rănirea a doi copii, cu vârsta de 1, respectiv 2 ani, precum și a mamei, în vârstă de 40 de ani, pasageri în autoturism.

Cei trei au fost duși la spital pentru îngrijiri medicale. Femeia a suferit un traumatism cranio-facial, iar cei doi copii ai acesteia au avut leziuni minore și atac de panică.

Șoferul autoturismului are 36 de ani și este cetățean bulgar.

Traficul rutier pe A1, direcția Sibiu – Sebeș a fost deviat pe DN 1, Săliște (jud. Sibiu)– Cunța (jud. Alba), până la efectuarea cercetării la fața locului.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Subiecte în articol: isu sibiu accident autostrada a1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri