Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident cu două victime pe bulevardul Bucureștii Noi din Capitală. Unul dintre șoferi a fugit și este căutat de polițiști

Accident cu două victime pe bulevardul Bucureștii Noi din Capitală. Unul dintre șoferi a fugit și este căutat de polițiști

de Redacția Jurnalul    |   

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc miercuri seara pe bulevardul Bucureștii Noi din Capitală. Două persoane au fost duse la spital, iar poliție îl caută pe unul dintre șoferi, care a fugit de la fața locului.

Potrivit Birgăzii Rutiere a Capitalei, accidentul a avut loc miercuri seara în jurul orei 21.50, pe bulevarrdul Bucureștii Noi.

Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că în accident au fost implicate două autovehicule, iar șoferul unei mașini a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea poliției.

În urma accidentului a rezultat rănirea a două persoane (un șofer și un pasager), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Șoferul aflat la fața locului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind zero.

Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor producerii accidentului rutier, precum și pentru identificarea conducătorului autovehiculului care a părăsit locul producerii acestuia.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident victime
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri