Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, numărul 20 mondial, a anunţat că nu va putea participa la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, Openul Statelor Unite, din cauza accidentării pe care a suferit-o miercuri la Montreal, informează site-ul WTA.
Buzărnescu (30 ani), care a cucerit duminica trecută primul său titlu în circuitul profesionist feminin, a suferit o entorsă la glezna piciorului drept, în setul al treilea al meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, la scorul de 3-6, 7-6 (5), 4-3. Românca a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor
"Veste bună: niciun os nu este rupt. Veste rea: un ligament este rupt, două sunt întinse. Sunt foarte tristă că nu voi juca în US Open Series, însă voi face totul pentru a mă recupera pentru turneul asiatic", a scris Mihaela Buzărnescu pe pagina sa de pe reţeaua Twitter, mulţumindu-le totodată fanilor săi pentru mesajele de încurajare.
Turneele din Asia încep în a doua parte a lunii septembrie.
Buzărnescu a ţinut, de asemenea, să-i mulţumească şi ucrainencei Elina Svitolina, care a sărit imediat în ajutorul româncei, după ce aceasta s-a părbuşit în lacrimi pe teren. "Îţi mulţumesc, Elina Svitolina pentru ajutorul tău de pe teren! Voi reveni, aşa că putem termina cel de-al treilea set", a glumit jucătoarea română. AGERPRES