Jurnalul.ro Ştiri Observator Accidentul de la Petromidia: A murit încă o persoană rănită în incendiu

Accidentul de la Petromidia: A murit încă o persoană rănită în incendiu

A murit încă un angajat al Petromidia Năvodari, rănit în urma exploziei urmate de incendiu. Acesta a fost transferat la un spital din Germania. Avea arsuri pe circa 30% din suprafața corpului.

Bilanțul se ridică acum la trei persoane decedate. Primul a murit pe loc. 

Rompetrol Rafinare a anunțat că al doilea angajat rănit în urma exploziei urmate de incendiu, de la Petromidia Năvodari, a murit.

Acesta fusese transferat anterior la o unitate medicală specializată din Germania.

Bărbatul a murit, sâmbătă seara, în pofida eforturilor depuse de personalul medical.

„Toată susținerea noastră merge către familia colegului decedat”, anunță compania.

Numărul deceselor în urma exploziei de la Petromidia ajunge la trei.

Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsuri grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar. Unul dintre ei a murit în 13 iulie, iar al doilea, după doar patru zile.

Mediafax

Subiecte în articol: petromidia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri