Jurnalul.ro Ştiri Social Accidentul în care a murit Raisa: Decizie HALUCINANTĂ a principalului martor. Ce s-a întâmplat cu înregistrarea

Accidentul în care a murit Raisa: Decizie HALUCINANTĂ a principalului martor. Ce s-a întâmplat cu înregistrarea

Cel mai important martor al accidentului rutier în care a murit Raisa, fetița de 11 ani ucisă pe trecerea de pietoni de o mașină a poliției, a reacționat într-un fel neașteptat. Femeia se afla în spatele mașinii de poliție și a filmat momentul impactului.  

După ce nu a vrut să discute cu avocatul familiei victimei și a refuzat să depună la dosar înregistrarea camerei de filmat de la bordul mașinii sale, acum a declarat în fața procurorilor că a șters imaginile de pe cardul de memorie pentru că ocupau prea mult spațiu. Anchetatorii nu au crezut-o și au verificat camera de bord.

În același timp, polițistul vinovat urmează să decidă dacă vrea să facă testul poligraf, cerut de familia victimei. Totodată, mașina implicată în accident va fi expertizată. Testul poligraf a fost solicitat de avocat în urma declarației Marinei, cealaltă fetiță lovită pe trecerea de pietoni, și care a supraviețuit impactului. 

„Cert este că apare, cel puțin după părerea mea, prima minciună din declarația polițistului și sper să aibă în vedere lucrul acesta. Spunea că rula cu girofarul pornit, avem un martor deja și cel de-al doilea martor, respectiv pe Marina, care spune că a văzut mașina poliției, au apreciat că au suficient timp să treacă, și poate cel mai șocant este că Marina vine și spune astăzi că ”eu speram că va opri la trecerea de pietoni”. Asta a spus Marina. Și spunea foarte clar că a văzut că e o mașină de poliție din depărtare doar că nu avea nicio rampă pornită, deci apare prima minciună din declarația lui.”, a spus avocatul Adrian Cuculis, la Antena 3.

Subiecte în articol: raisa accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri