Jurnalul.ro Timp liber Casa Aceste 7 greșeli te opresc să îți vinzi apartamentul. Tu le știai?

Aceste 7 greșeli te opresc să îți vinzi apartamentul. Tu le știai?

Ai încercat să îți vinzi apartamentul luni de zile, poate chiar de ani, dar fără succes?

Te-ai întrebat de nenumărate ori: "Ce fac greșit?" și parcă frustrarea crește odată cu fiecare anunț reînnoit și fiecare vizionare fără succes?

 Dacă încerci să îți vinzi apartamentul de unul singur fără succes este posibil să fi întrat în acest carusel de emoții: speranța și entuziasmul  inițial,   nerăbdarea, dezamăgirea, și, în cele din urmă, îndoiala. De ce? Pentru că cel mai probabil că te-ai gândit că nu este momentul potrivit acum pentru vinde, că piața imobiliară este prea saturată, sau, poate, că pur și simplu nu ai noroc.

Chiar dacă oamenii sunt în căutarea unui apartament cu 3 camere in Sibiu  sau unul cu 2 camere, mobilat sau recent renovat, iar cel pe care îl ai tu în vânzare pare să fie alegerea buna,  ei bine, nimic din toate cele de mai sus nu sunt neapărat motivul real pentru care apartamentul tău nu se vinde.

Din acest motiv în acest articol, îți vom prezenta 7 motive pentru care apartamentul tău nu s-a vândut încă.

Așadar în articolul de mai jos, nu doar că vom identifica problemele cu care s-ar putea sa confrunti, dar îți vom oferi și soluții concrete, strategii eficiente care te vor ajuta să depășești această etapă frustrantă.

Fiecare dintre aceste 7 motive poate fi cheia pe care ai căutat-o pentru a deschide ușa spre un nou capitol în viața ta, vanzarea cu succes a apartamentului tău.

Totuși nu uita, că dacă faci acest lucru pentru prima dată și vrei să ajungi la succes cât mai repede îți recomandăm să apelezi la experții din domeniul imobiliar. Aceștia știu foarte clar ce să facă pentru ca apartamentul tău să se vândă, știu cum să îl promoveze și de asemenea cum sa pună prețul său să negocieze pentru că tu să ai succes cât mai rapid cu vânzarea acestuia.

Dacă vrei încă să faci asta pe cont propriu, iată cele 7 greșeli pe care s-ar putea sa le fi comis.

1. Ai pus un preț nepotrivit

Ai stabilit prețul apartamentului tău fără să studiezi piața imobiliară? Ei bine, aici s-ar putea să fi făcut chiar o primă greșeală. Stabilirea prețului ar trebui să fie oarecum un echilibru între valoarea reală a apartamentului și așteptările tale financiare.

 Un preț prea mare poate alunga potențialii cumpărători, în timp ce un preț prea mic te poate face să pierzi bani sau chiar să pară mult prea dubioasă oferta ta.

Sfatul nostru? Fă o analiză comparativă a pieței și vezi la ce prețuri se vând apartamentele similare cu al tău, din aceeași zonă.

 Ține cont de toate facilitățile pe care le oferă apartamentul tău dar să pui la socoteală și lipsurile. Și nu uita, un preț corect atrage cumpărători serioși!

 

2. Prima impresie contează iar fotografiile tale nu sunt bine realizate

Știai că fotografiile pot face diferența între un apartament vândut cu succes și unul care rămâne pe piață luni de zile? Da, deși pare un lucru atât de mic, poate avea un impact semnificativ în reușita ta.

Fotografiile care nu sunt făcute de oameni experimentați precum un agent imobiliar cu experință sau un fotograf profesionist pot ascunde frumusețea și potențialul spațiului tău. Investește așadar într-un fotograf profesionist sau colaborează cu un agent imobiliar.

Iar dacă  totuși vrei să faci tu fotografiile, asigură-te că apartamentul este luminos, curat și ordonat și că scoți în evidență frumusețea spațiilor din apartamentul tău.

Amintește-ți că o fotografie bună îți poate aduce vizionări, iar vizionările se pot transforma în oferte palpabile ce îți pot aduce succesul.

 

3. Apelezi la promovare ineficientă

Ai postat anunțul doar pe un singur site și te aștepți să curgă ofertele? Ei bine, atunci cu siguranță comiți o altă greșeală ce te împiedică să îți vinzi apartamentul.

Promovarea ineficientă poate fi un obstacol major în vânzarea acestuia, în special acum când pe piață există milioane de oferte iar concurența este foarte mare.

Așadar, este esențial să îți extinzi prezența pe multiple platforme online și să te asociezi cu experiții în domeniu care te pot ajuta să îți faci apartamentul vizibil.

De asemenea, descrierea anunțului trebuie să fie completă, atractivă și să evidențieze punctele forte ale apartamentului.  Un anunț bine scris și bine plasat este cheia succesului tău iar dacă nu știi exact ce să faci la acest pas apelează la o agenție imobiliară sau un agent imobiliar cu experiență.

 

4. Ai neglijat reparațiile sau partea de estetică

Este apartamentul tău cu adevărat pregătit pentru vânzare? Neglijarea reparațiilor necesare sau a îmbunătățirilor estetice poate fi un motiv de dezamăgire pentru cumpărători. De ce? Pentru că prima impresie contează. 

O simplă vopsea proaspătă sau repararea unor defecte mici poate crește considerabil atractivitatea apartamentului. Nu e nevoie de renovări majore, dar asigură-te că locuința arată îngrijită și primitoare. Și evident că este mereu curată.

 

5. Nu ai fost flexibil în negociere sau nu știi cum să negociezi

Este prima oare când negociezi sau pur și simplu ești prea rigid în negocieri?

Amintește-ți că vânzarea unui apartament nu este doar despre a obține prețul dorit, ci și despre a fi deschis la negocieri și a fi realist.

Fii flexibil și dispus să discuți despre condiții, termeni de plată sau chiar mici ajustări de preț. O atitudine deschisă poate face diferența între o vânzare rapidă și una care se tărăgănează luni de zile.

 

6. Îți lipsesc informații despre partea birocratică

Ai toate documentele necesare la îndemână? Vânzarea unui apartament implică și o parte legală importantă, suntem siguri că știi asta.

Totuși, lipsa informațiilor sau chiar a documentelor necesare, cât și  prezentarea incompletă a informațiilor celui ce va prelua apartamentul poate încetini sau chiar bloca procesul de vânzare.

Din acest motiv este bine să ai alături de tine un expert în domeniu care să te ghideze pas cu pas și să te ajute să îți faci o idee clară despre ce pași urmează, ce acte sunt necesare și ce să faci cu ele. Un agent imobiliar cu experință te va ajuta în tot acest proces.

 

7. Nu ai creat un spațiu de neutralitate

Apartamentul tău arată ca un album personal plin de amintiri, obiecte personale și lucruri care par să facă din spațiul tău ce încă îți aparține?

Ei bine,  obiectele personale pot împiedica cumpărătorii să își imagineze cum ar arăta locuința cu lucrurile lor. Așadar, încearcă să neutralizezi decorul. Spre exemplu îndepărtează fotografiile personale, obiectele excesiv de personale și decorează într-un stil cât mai neutru și primitor.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri