Potrivit acestuia, analiza datelor publice din SEAP indică existența unor contracte care au același obiect – achiziția de arbori, precum platanul englez și arțarul argintiu – însă sunt înregistrate folosind coduri CPV diferite.
Codurile CPV reprezintă sistemul standardizat de clasificare utilizat în cadrul achizițiilor publice pentru identificarea tipului de produse, servicii sau lucrări achiziționate de autoritățile contractante. În cazul analizat, pentru bunuri similare ar fi fost utilizate coduri distincte: într-un contract apare codul aferent categoriei „arbori”, iar în alt contract codul pentru „plante ornamentale”.
„Totul a pornit de la lipsa de transparență a autorităților din Slatina. Am solicitat mai multe informații în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, însă acestea nu mi-au fost furnizate. În lipsa unui răspuns oficial, am analizat direct datele din SEAP și am identificat aceste contracte. Legea achizițiilor publice este foarte clară în astfel de situații”, a declarat Cristian Cismaru.
Acesta amintește că, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, autoritatea contractantă nu are dreptul să divizeze un contract de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici să utilizeze metode de calcul care să conducă la subevaluarea valorii estimate a contractului, cu scopul de a evita aplicarea procedurilor legale de atribuire.
Cristian Cismaru solicită explicații publice și mai multă transparență din partea autorităților locale, subliniind că respectarea legii în domeniul achizițiilor publice este esențială pentru protejarea banului public și pentru menținerea încrederii cetățenilor în administrația locală.