Jurnalul.ro Ştiri Locale Acţiuni în forță ale poliţiştilor harghiteni. A plouat cu amenzi

Acţiuni în forță ale poliţiştilor harghiteni. A plouat cu amenzi

de Redacția Jurnalul    |   

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Harghita au desfăşurat, în cursul zilei de joi, o acţiune cu forţe mărite în municipiul Odorheiu Secuiesc şi localităţile limitrofe, precum şi în municipiile Gheorgheni şi Topliţa, la care au luat parte şi specialişti din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Sibiu, Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Harghita.

Potrivit informaţiilor furnizate vineri de Biroul de Presă al IPJ Harghita, acţiunea a avut rolul de a preveni şi combate ilegalităţile din domeniul turismului, de gestionarea situaţiei operative generate de importul cerealelor, de prevenire şi combatere a faptelor de migraţie ilegală şi evaziune fiscală, precum şi pentru respectarea de către operatorii economici a prevederilor legale pentru instituirea Sistemului naţional privind monitorizarea transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat RO e-Transport.

Sursa citată a precizat că au fost efectuate 12 de controale la agenţi economici, în urma cărora poliţiştii au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 20.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor privind utilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, pentru încălcarea reglementărilor privind drepturile de autor sau a normelor cu privire la accesul, evidenţa şi protecţia turiştilor în structuri de primire turistice, precum şi pentru nerespectarea reglementărilor a celor privind paza obiectivelor.

"De asemenea, au fost oprite şi verificate în trafic 34 de autovehicule, iar şase mijloace auto de transport bunuri/mărfuri cu risc fiscal ridicat au fost verificate în aplicaţia RO e-Transport. Totodată, au fost legitimate şi verificate în aplicaţia e-DAC aproximativ 40 de persoane", a transmis IPJ Harghita.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Gheorgheni şi ai Poliţiei municipiului Topliţa, fiind folosit şi un câine de urmă, mai precizează sursa citată.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

AGERPRES

Subiecte în articol: politia Harghita amenzi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri