Jurnalul.ro Ştiri Externe Acuzat de spălare de bani, fiul președintelui Columbiei a fost arestat

Acuzat de spălare de bani, fiul președintelui Columbiei a fost arestat

de Redacția Jurnalul    |   

Nicolas Petro, fiul președintelui columbian Gustavo Petro (foto), a fost arestat, fiind acuzat de spălare de bani și îmbogățire ilicită, a anunțat sâmbătă dimineață biroul procurorului general, citat de Reuters.

Tânărul Petro, un politician din provincia Atlantico, a salutat ancheta atunci când a început, în martie, și a calificat anterior drept nefondate acuzațiile potrivit cărora ar fi luat bani de la traficanții de droguri în schimbul includerii acestora în eforturile de pace ale tatălui său.

De asemenea, a fost arestată și fosta soție a lui Nicolas, Daysuris del Carmen Vasquez, care la începutul acestui an a declarat presei locale că două persoane acuzate de implicare în traficul de droguri i-au dat lui Nicolas bani pentru campania tatălui său, printre alte presupuse acte de corupție.

Petro a declarat pe X, platforma cunoscută anterior sub numele de Twitter, că este dureros ca unul dintre copiii săi să fie încarcerat, dar că biroul procurorului general are toate garanțiile pentru a proceda conform legii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Nicolas Petro arestat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri