Jurnalul.ro Ştiri Politică Adjunctul președintelui unei secții de votare din Iași este condamnat penal

Adjunctul președintelui unei secții de votare din Iași este condamnat penal

Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Iaşi a dispus înlocuirea de urgenţă a locţiitorului preşedintelui unei secţii de votare din comuna Scobinţi, după ce s-a constatat că era condamnat penal. Decizia a fost luată în urma unei sesizări formulate de USR.

"Urmare a unei sesizări primite din partea formaţiunii politice în legătură cu posibila situaţie de incompatibilitate în care s-ar afla un expert electoral care îndeplinea funcţia de locţiitor al preşedintelui unei secţii de votare din comuna Scobinţi, în urma verificărilor efectuate, situaţia reclamată s-a confirmat, rezultând că persoana are o condamnare penală definitivă. În această situaţie, Biroul Electoral Judeţean Iaşi a dispus înlocuirea de urgenţă a locţiitorului şi a propus excluderea acestuia din corpul experţilor electorali. Persoana era membru al corpului experţilor electorali din anul 2016, iar condamnarea a rămas definitivă în decembrie 2018", a declarat purtătorul de cuvânt al BEJ Iaşi, Marta Dunca.

Senatorul USR Dan Lungu afirma, într-o postare pe contul său de Facebook, că la secţia de votare 629, sat Feteşti, comuna Scobinţi, vicepreşedintele secţiei are o condamnare penală pentru uz de fals.

"Prin sentinţa 44/2018 27.02.2018 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin Decizia 966/2018 21.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi pronunţate în Dosarul nr. 513/239/2017.
'În baza art. 396 alin. 1, alin. 4 C.proc.pen., raportat la art. 83 C.pen., stabileşte pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului Zero Constantin, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 321 alin. 1 C.pen. În baza art. 83 alin. 1, 3 C.pen., amână aplicarea pedepsei de 1 an închisoare, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri'", a scris Dan Lungu, citând hotărârea instanţei de judecată.

Potrivit parlamentarului, aceeaşi persoană a fost vicepreşedinte de secţie de votare şi la alegerile europarlamentare.

AGERPRES

Subiecte în articol: alegeri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri