Polițiștii rutieri din Ialomița au făcut semnal de oprire mașinii, duminică, în jurul orei 17:20, în comuna Bărbulești.
Întrucât șoferul nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor rutieri, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului și după aproximativ 2 km aceștia au efectuat două focuri de avertisment în plan vertical.
S-a reușit oprirea mașinii și prinderea șoferului, iar în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că la volan se afla un tânăr, de 16 ani, din comuna Bărbulești, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Totodată, polițiștii l-au testat în vederea depistării consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea prelevării de probe biologice pentru stabilirea eventualei prezențe de substanțe psihoactive în organism.
În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului. Cercetările sunt continuate de polițiștii în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință.
(sursa: Mediafax)