„Toți vedem că prețurile la aceste asigurări sunt extraordinar de mari și cred că trebuie să venim cu o serie de soluții care să conducă la o scădere a prețurilor pe piață, o diversificare a jucătorilor din zona aceasta și mai mult decât atât poate o întărire a acestor reglementări pentru că nu este prima oară când România se confruntă cu această situație”, a spus vineri, la Antena 3, Adrian Câciu.
El spune că este nevoie de o reglementare mai „corectă” a acestui sector.
„Oricare din soluțiile cu care statul va veni în sprijinul cetățenilor va trebui însoțită în același timp de un plan de acțiune foarte bine asumat care să poată să ducă la o reglementare mai corectă a pieței de asigurări, astfel încât la finalul intervenției, piața de asigurări să fie una care să nu mai permită apariția unor astfel de sincope, pentru că putem rezolva temporar o problemă de piață, ca guvern, pentru că avem acest atribut, dar dacă în acest timp nu se rezolvă problemele structurale ale pieței și aici nu este vorba doar de a face o companie de stat (..) ci cea mai importantă este stabilirea unei cote de piață maximale”, a adăugat ministrul.
Conform acestuia, ASF trebuie să propună soluții, după ce a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.
„La acest moment, ASF va trebui să propună o serie de soluții pentru toți asigurații din piața de RCA din România, soluții care pot cuprinde diverse căi de acțiune, pe de o parte pentru cei asigurați la compania care a fost sancționată de către Autoritate (..) deoarece este instituția care reglementează și monitorizează și gestionează această piață, iar în funcție de soluțiile propuse, pot să vă asigur că Guvernul va lua acele măsuri, cele mai bune măsuri, pentru că pot fi mai multe soluții cu care să vină, astfel încât românii să fie protejați”, a spus ministrul Finanțelor.
(sursa: Mediafax)
Ministrul Finanţelor, despre polițele RCA: "Avem nevoie de soluţii ca românii să fie protejați"