Adrian Falub (48 de ani) a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Cluj, dar a prelat totodată şi responsabilităţile funcţiei de manager sportiv, potrivit site-ului clubului din Liga a II-a.
Adrian Falub a jucat pentru ''U'' în perioada 1989-1996, dar şi în sezonul 1997-1998. A debutat ca antrenor chiar la Universitatea, în sezonul 2006-2007, când a reuşit promovarea în Liga 1, dar a condus-o şi în 2015, an care a marcat participarea „şepcilor roşii” în finala Cupei României după o pauză de cinci decenii. A revenit pe banca tehnica a echipei sale de suflet în septembrie 2017, reuşind o nouă promovare, de această dată în eşalonul secund.
De-a lungul carierei a mai pregătit formaţiile Sportul Studenţesc, Unirea Alba Iulia, FCM Târgu Mureş, CSM Politehnica Iaşi, UTA Arad (două mandate), Al Urooba (Emiratele Arabe Unite) şi Concordia Chiajna (două mandate).
Falub îl înlocuieşte la ''U'' pe Cristian Dulca, plecat din cauza rezultatelor slabe.
Universitatea l-a transferat, sub formă de împrumut până la finalul sezonului de la FC Viitorul, pe portarul Arpad Tordai (22 de ani).
Universitatea ocupă locul 17 (din 20 de echipe), cu trei puncte după cinci etape, deşi obiectivul echipei e promovarea în Liga I.