"In opinia mea, o posibilă lege a gratierii nu ar trebui discutată in afara unei abordări mai largi vizând politica penală a guvernului. Asa cum noul guvern a definit propria sa politică in domeniul salarizarii, sau in cel al fiscalitătii sau…, tot asa ar trebui definită si pusă in aplicare o politică distinctă in domeniul politicii penale.
Si regimul Băsescu a avut politica sa in acest domeniu. Ea s-a caracterizat, in esentă, prin campanii anti-coruptie, materializate, adesea, in „vânătoare de vrăjitoare”. Nu stiu dacă au existat efecte pedagogice dar in mod cert au existat efecte politice si efecte economice nocive – mă refer la decapitarea clasei politice si la destructurarea capitalului national. Nu vreau să spun că activitatea DNA nu era necesară – ar fi si incorect in conditiile in care PNA ul a fost creat in timpul guvernului pe care l-am condus. Ceea ce nu a fost in ordine – si se vede tot mai clar acest lucru – a fost concentrarea aproape exclusivă, in ceea ce priveste politica penală, pe dimensiunea represivă reprezentată de DNA, in jumelaj cu SRI. A fost desfiintat, spre exemplu, după 2004, Institutul national de criminologie. Noile coduri penale au fost construite ca un complement la Legea 78/2000. In legea de aplicare a codurilor, guvernul Ponta a introdus si dreptul procurorilor DNA de a participa si la faza de executare a pedepselor, desi prin rechizitoriu, teoretic, procurorii DNA se desesizează de dosare! S-a construit, astfel, un „camp tactic” al DNA, bazat pe dimensiunea represiunii.
Guvernul Grindeanu doreste o lege a preventiei, astfel incât să fi evitate controalele abuzive ale ANAF. Foarte bine. Dar această abordare nu ar trebui transpusă si in domeniul justitiei? Nu ar trebui reglementate si utilizate in mai mare măsură, solutii alternative la pedeapsa inchisorii? Nu ar trebui gasite formule de evitare a recidivei? Cât este de fapt nivelul recidivei 30%, cât spune ANP sau 50%, cât spune Danilet? Chiar nu trebuie puse in aplicare deciziile CCR din domeniul penal? Sigur, sefii parchetelor au propriile păreri in acest domeniu, tinând de specificul activitătii lor. Guvernul are insă mandatul de a inova, de gasi formule noi, tinând seama de falimentul actualului sistem penitenciar si de riscul ca in câteva luni România să fie condamnata la plata a 80 milioane de euro de către CEDO. Nu mai pun in discutie conditiile mizerabile din inchisori.
Timp de un an de zile, Raluca Prună nu a reusit decât să facă niste vizite in inchisori si să organizeze conferinte de presă in care să anunte că situatia e gravă.
Este clar insă că trebuie luate, urgent, masuri dar, a nu pune chestiunea gratierii intr-un context mai larg, este o greseală. Nu cele 3000 de persoane ce vor beneficia de lege vor rezolva problema. Sigur că legea este necesară – de ani de zile m-am pronuntat in acest sens – (continutul ei mai poate fi discutat) dar ea nu trebuie considerata ca o solutie miracol. Procurorul general a vizitat Franta si aflat că acolo, desi gradul de suprapopulare a inchisorilor este de 200%, nu se adoptă o lege a gratierii. Poate că Ministerul justitiei ar trebui să organizeze o vizita a sefilor parchetelor la sediul CEDO pentru a afla riscurile legate de hotărârea pilot. Poate că o alta solutie ar fi ca, in măsura in care ar veni o astfel de penalizare, suma respectivă să fie suportată si din bugetul parchetelor. Ar trebui să existe si un tip de solidaritate in zona justitiei fata de astfel de probleme. Altfel, pare că unii sunt cu valorile si cu americanii (desi nu mai e chiar atat de clar) iar altii cu plata banilor.
Ar trebui să ne uităm cu mai multă atentie la ce au realizat canadienii sau norvegienii in domeniul executării pedepselor. Intr-un cuvant, să avem mintea mai deschisă si să incercăm să intelegem rolul prevenirii si pe cel al reinsertiei sociale, ca faze anterioare si ulterioare pedepsei. Un astfel de program s-ar putea numi „Programul a doua sansă”, a scris fostul premier Adrian Năstase, pe blogul său.