Adrian Orza era unul dintre politicienii cei mai apreciați ai Timișoarei. Acesta a murit în casa sa din Șag, vineri.
Orza a fost viceprimar timp de 12 ani, a candidat la Primărie, după care s-a mutat la Șag, unde avea o afacere în agricultură.
Numeroși politicieni au postat pe rețelele sociale gânduri despre fostul viceprimar.
„Cuvintele sunt de prisos în astfel de momente. Vestea morții lui Adrian Orza ne-a cutemurat. Un om cu o putere de muncă exemplară, cu principii solide, dedicat Timișoarei și timișorenilor, fiind 12 ani viceprimar al orașului nostru, așa vrem să îl păstrăm în amintirea noastră. Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui”, a scris Alfred Simonis.
(sursa: Mediafax)