Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Aeroportul Changi din Singapore, cel mai bun din lume

Aeroportul Changi din Singapore, cel mai bun din lume

Aeroportul Changi din Singapore a fost desemnat si anul acesta cel mai bun aeroport din lume, conform clasamentului 2018 World Airport Awards, realizat de compania britanică Skytrax, auditor al industriei aviatice mondiale.

 

Changi deţine prima poziţie din 2013, fiind primul aeroport care obţine titlul pentru al şaselea an consecutiv. Totul celor mai bune porti aeriene din lume este dominat de cele asiatice, locurile doi, trei şi patru fiind ocupate de Incheon (Seul, Coreea de Sud), Haneda (Tokyo, Japonia) şi Hong Kong. Acesta din urma a fost lider mondial cinci ani consecutiv, în perioada 2001-2005.

La nivel european, primul clasat este aeroportul din Munchen, Germania, pozitia a 6-a pe plan global, in timp ce Frankfurt este pe locul 10. Alte aeroporturi europene prezente în top sunt cele din Londra - Heathrow - locul opt şi Zurich, locul nouă.

Aeroportul Changi este unul dintre cele mai mari hub-uri din Asia, transportând 62,2 milioane de pasageri în 2017 şi deservind 100 de companii aeriene care au efectuat zboruri către mai mult de 400 de oraşe din întreaga lume.

Clasamentul are la bază răspunsurile oferite în perioada august 2017-februarie 2018 de către 13,73 milioane de călători din peste 100 ţări, şi acoperă în total peste 500 de aeroporturi.

Studiul analizează experienţa călătorilor în diverse domenii, inclusiv check-in, sosiri, transferuri, cumpărături, securitate şi imigraţie. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri