Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Dr. Vlad Ciurea: „Noi în creierul nostru avem un ceas biologic”

Cum ne afectează trecerea la ora de vară? Dr. Vlad Ciurea: „Noi în creierul nostru avem un ceas biologic”

de Redacția Jurnalul    |   

România se pregătește să treacă la ora de vară în noaptea de sâmbătă, când ceasurile vor fi mutate cu o oră înainte. Această schimbare are loc de două ori pe an în țara noastră, având ca scop asigurarea unei perioade mai lungi de lumină naturală pe timpul zilei.

În contextul acestei modificări, doctorul neurochirurg Vlad Ciurea a explicat într-un interviu acordat în direct la Antena 3 CNN care sunt efectele pe care le resimțim în creier odată cu ajustarea orei. Potrivit specialiștilor, adaptarea la ora de vară necesită aproximativ o săptămână, deoarece trebuie să ne trezim cu o oră mai devreme decât suntem obișnuiți.

„În creierul nostru avem un ceas biologic. Nu depinde de noi. Poate a venit de sus. Acesta are un anumit ritm care se numește ritm circadian. Dacă razele de soare vin cu o oră mai devreme în România trebuie și noi să ne adaptăm.

Adaptarea este foarte simplă, ne trezim cu o oră mai devreme. Putem funcționa bine, în activitate perfectă, cu o oră mai devreme. Noi trebuie să folosim raza de lumină să pornim. Dacă Dumnezeu ne-a dat mai devreme cu o oră acestă lumină, trebuie să o folosim în totalitate să putem lucra", a explicat doctorul Ciurea.

Astfel, adaptarea la ora de vară nu este doar necesară, ci și benefică pentru organism, potrivit specialistului. Prin utilizarea înțeleaptă a resurselor de lumină naturală disponibile, putem optimiza eficiența activităților noastre cotidiene.

Românii vor trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora de vară. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri