Afganii sunt chemaţi sâmbătă la urne pentru alegeri prezidenţiale pe fondul unui risc ridicat de fraude şi într-un climat puternic de incertitudine politică şi de atentate în serie.
Scrutinul a fost iniţial prevăzut pentru aprilie 2019 şi a fost amânat de două ori. Insurgenţii talibani, care se opun categoric desfăşurării acestuia, le-au cerut alegătorilor să rămână acasă, ameninţând că în caz contrar se expun riscului de violenţe, relatează AFP şi dpa.
Mulţi afgani din cei circa 9,6 milioane de alegători înscrişi pe listele electorale (între care 3,3 milioane de femei) şi-au pierdut speranţa că elitele lor le vor îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi ar putea opta să nu se prezinte la vot.
Doi candidaţi dintre cei 18 înscrişi în competiţie se detaşează clar de restul plutonului, prefigurându-se un duel final între Ashraf Ghani, actualul preşedinte care candidează la propria succesiune, şi premierul său, Abdullah Abdullah. Este o situaţie similară cu cea din alegerile prezidenţiale din 2014.
Precedentul scrutin, afectat de numeroase acuzaţii de fraudă şi contestări, a dus la o criză constituţională şi a constrâns Statele Unite, sub preşedinţia lui Barack Obama, să facă uz de întreaga sa influenţă pentru a impune un compromis politic între cei doi oameni politici, rivali de atunci.
Alegerile au loc într-o ţară aflată în război, unde 55% din populaţie trăia cu mai puţin de doi dolari pe zi în 2017, şi unde conflictul cu insurgenţii a făcut peste 1.300 de morţi în rândul civililor în prima jumătate a anului 2019, potrivit ONU.
Potrivit analistului Ahmad Saeedi, 'ameninţările în materie de securitate şi lipsa de încredere în transparenţa electorală ar putea duce la prezenţă scăzută la vot, ceea ce va submina legitimitatea alegerilor şi a guvernului ce va rezulta'.
Cu toate acestea, Comisia electorală independentă susţine că sistemul biometric pentru înregistrarea alegătorilor va contribui la prevenirea fraudei electorale.
Conform dpa, organizarea alegerilor prezidenţiale în Afganistan va costa echivalentul a aproximativ 150 milioane de dolari. Guvernul afgan a alocat în acest scop 90 milioane de dolari, restul fiind asigurat de donatori internaţionali.