Jurnalul.ro Ştiri Externe Afganistan: Bilanţul atentatului comis de talibani la Kabul a crescut la 14 morţi şi 145 de răniţi

Afganistan: Bilanţul atentatului comis de talibani la Kabul a crescut la 14 morţi şi 145 de răniţi

Atentatul cu vehicul capcană, revendicat de talibani, s-a soldat miercuri dimineaţă cu cel puţin 14 morţi şi 145 de răniţi, în majoritate civili, în vestul capitalei afgane Kabul, au informat autorităţile, prezentând un bilanţ reactualizat, potrivit AFP.

'Un vehicul plin cu explozibili a sărit în aer la intrarea în comisariatul de poliţie situat în vestul capitalei Kabul la 09:00' (04:30 GMT), a declarat la scurt timp după puternica deflagraţie un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi.

Potrivit acestuia, zece dintre cei morţi sunt civili, la fel şi 92 dintre cei răniţi.

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a revendicat atentatul comis, potrivit lui, de către un atacator sinucigaş.

Atacul 'a fost lansat împotriva unui centru de recrutare inamic. Zeci de soldaţi şi poliţişti au fost ucişi şi răniţi', a spus el, asigurând că deflagraţia a avut loc în apropierea unei instituţii pe unde circulaţia civililor nu era permisă.

Civilii continuă să plătească un tribut greu conflictului din Afganistan. ONU a dezvăluit că luna iulie a.c. a fost cea mai sângeroasă din mai 2017, cu peste 1.500 de civili ucişi şi răniţi în toată ţara. În 2018, 3.804 de civili au fost ucişi în Afganistan, dintre care 900 erau copii.

AGERPRES

Subiecte în articol: afganistan kabul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri