Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bani europeni pentru satele noastre. Ce s-a schimbat

Bani europeni pentru satele noastre. Ce s-a schimbat

de Adrian Stoica    |   

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru submăsurile destinate activităților non-agricole realizate în mediul rural, finanțate prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020).

Săptămâna viitoare  agenţia va lansa noi sesiuni de primire a proiectelor de investiții, atât pentru sectorul agricol, cât și pentru cel non-agricol din mediul rural. Alocarea financiară propusă pentru sesiunea din acest an, aferentă submăsurii 6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole” este de peste 18 milioane de euro, iar pentru submăsura 6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole” se ridică la valoare de 35 de milioane de euro. Separat, pentru zona ITI-Delta Dunării, solicitanții vor avea la dispoziție aproximativ 10 milioane de euro. Ca urmare a observațiilor primite în perioada de consultare publică, în versiunile finale ale Ghidurilor solicitantului pentru submăsurile 6.2 și 6.4, se regăsesc mai multe noutăți. Astfel,  sunt eligibile proiectele de investiții care propun activități aferente mai multor coduri CAEN, planul de afaceri se poate modifica de două ori în perioada de implementare. Strict pentru Delta Dunării a fost introdus un nou principiu de selecție, cel al prioritizării sectoarelor cu potențial de creștere.

 

 

Subiecte în articol: afir sesiuni de finantare pndr
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri