x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Noul pariu al lui Erdogan: Turcia între NATO, Rusia și visul neo-otoman

Noul pariu al lui Erdogan: Turcia între NATO, Rusia și visul neo-otoman

de Şerban Mihăilă Publicat la 29 Iul 2026 07:00 Modificat la 29 Iul 2026 08:20
Noul pariu al lui Erdogan: Turcia între NATO, Rusia și visul neo-otoman
Hepta/ În timp ce vorbește despre tranziția verde și despre neutralitatea climatică până în 2053, Ankara își consolidează simultan legăturile energetice cu Rusia

În ultimele luni, Turcia a luat o serie de decizii care, privite separat, pot părea simple măsuri economice sau diplomatice. Luate însă în ansamblu, acestea conturează imaginea unei țări care încearcă să-și redefinească poziția în arhitectura de putere a lumii.

Reducerea drastică a investițiilor în obligațiunile americane, consolidarea parteneriatului energetic cu Rusia, lansarea unui regim fiscal extrem de atractiv pentru investitorii internaționali care părăsesc statele din Golf și discursul tot mai accentuat despre rolul regional al Ankarei sugerează că președintele Recep Tayyip Erdogan urmărește mai mult decât gestionarea unor probleme economice interne.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Miza pare a fi transformarea Turciei într-un centru autonom de putere, capabil să joace simultan rolul unui pivot între Occident, Rusia și lumea islamică.

Prima mutare care a atras atenția a fost decizia din martie a Ankarei de a reduce, într-o singură lună, deținerile de obligațiuni ale Trezoreriei SUA, de la aproximativ 16 miliarde de dolari la numai 1,8 miliarde. Explicația oficială a fost apărarea rezervelor valutare într-o perioadă în care lira turcească rămâne sub presiune, iar inflația depășește 30%.

Dintr-o perspectivă geopolitică, decizia transmite însă și un alt mesaj. În mod tradițional, obligațiunile americane reprezintă unul dintre cele mai sigure active financiare din lume și sunt deținute inclusiv de state aliate ale Washingtonului.

Renunțarea aproape completă la aceste investiții poate fi interpretată drept un semnal că Ankara dorește să-și reducă dependența de sistemul financiar, dominat de către Statele Unite.

Această repoziționare este dublată de apropierea continuă de Rusia în domeniul energiei. Centrala nucleară „Akkuyu”, construită de compania rusă „Rosatom”, reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte energetice din istoria Turciei.

După finalizare, aceasta va produce aproximativ 10% din energia electrică a țării, însă va crea și o relație de dependență strategică față de Moscova, pe termen lung.

Paradoxul este evident. În timp ce vorbește despre tranziția verde și despre neutralitatea climatică până în 2053, Ankara își consolidează simultan legăturile energetice cu Rusia, chiar într-o perioadă în care numeroase state europene încearcă exact opusul.

Ofensiva economică

Dar poate cea mai spectaculoasă mutare este ofensiva economică lansată pentru atragerea capitalului internațional.

Profitând de incertitudinile generate de tensiunile din Orientul Mijlociu și de volatilitatea centrelor financiare din Golf, guvernul Erdogan a promovat unul dintre cele mai agresive pachete de stimulente fiscale din ultimii ani.

Printre măsurile anunțate se numără impozit zero, timp de două decenii, pe veniturile obținute în străinătate, taxe foarte reduse pentru companii, facilități pentru repatrierea capitalurilor, acordarea cetățeniei prin investiții și simplificarea radicală a procesului de înființare a firmelor.

În paralel, reforma sistemului ipotecar urmărește stimularea pieței imobiliare prin facilitarea accesului la credite pentru milioane de cumpărători turci.

Dacă aceste măsuri vor fi dublate de intrarea capitalului străin, Istanbulul și marile orașe de coastă ar putea deveni principalele beneficiare ale unui nou val investițional.

Această strategie nu este însă nouă. Încă din urmă cu peste un deceniu, autoritățile turce promovau proiectul transformării Istanbulului într-un centru financiar al Eurasiei.

Astăzi, contextul geopolitic pare să ofere Ankarei o oportunitate pe care încearcă să o valorifice.

Citește și Iranul incită la asasinarea Melaniei și a lui Barron Trump. Familia președintelui, în vizorul Teheranului

Competiție geopolitică cu Israelul

În același timp, discursul politic al lui Erdogan indică o ambiție mult mai largă decât simpla relansare economică a țării.

Liderul turc vorbește frecvent despre Turcia ca despre una dintre marile puteri ale „noii ere” și evocă rolul istoric pe care Imperiul Otoman îl avea în regiune.

De aici și expresia folosită de numeroși analiști occidentali - „neo-otomanism” - pentru a descrie politica externă a Ankarei, chiar dacă autoritățile turce evită această etichetă.

Această viziune se suprapune peste deteriorarea relațiilor cu Israelul, accelerată de războiul din Gaza.

Ankara a devenit unul dintre cei mai vocali critici ai operațiunilor militare israeliene, iar schimbul de acuzații dintre cele două guverne s-a intensificat, atingând cote alarmante.

În acest context, declarațiile unor lideri politici israelieni, care au descris Turcia drept un adversar strategic, au alimentat percepția conducătorilor turci, în privința faptului că mediul regional ar deveni tot mai ostil intereselor Ankarei.

De cealaltă parte, în spațiul public circulă numeroase scenarii, potrivit cărora anumite partide israeliene ar urmări, la rândul lor, o extindere a influenței regionale.

Indiferent de veridicitatea acestor interpretări, un lucru pare cert: conducerea Turciei acționează ca și cum ar fi intrat într-o perioadă de competiție geopolitică mult mai intensă.

Iar în centrul acestei competiții se află Bosforul.

Strâmtoarea care leagă Marea Neagră de Mediterană rămâne unul dintre cele mai importante puncte strategice ale planetei.

Pe aici trece o parte semnificativă a comerțului mondial cu cereale și energie, iar controlul acestei rute conferă Ankarei o influență pe care puține state o dețin.

Privite în ansamblu, toate aceste evoluții descriu o strategie coerentă. Turcia încearcă să reducă dependența financiară de Statele Unite, să-și securizeze resursele energetice prin Rusia, să atragă capital global printr-un regim fiscal competitiv și să valorifice poziția geografică unică pe care o ocupă între Europa, Orientul Mijlociu și Asia.

Poate menține însă Ankara acest echilibru? Turcia este membră NATO, dar cooperează strategic cu Rusia. Țara depinde încă de piețele occidentale, dar încearcă să devină un magnet pentru capitalul care caută alternative la acestea. Nu în ultimul rând, Erdogan critică dur Israelul, însă trebuie să evite o ruptură ireversibilă cu aliații occidentali.

Succesul sau eșecul acestei strategii va depinde de capacitatea liderului turc de a transforma avantajele geografice și economice ale Turciei într-un proiect geopolitic sustenabil.

Dacă va reuși, Ankara ar putea deveni unul dintre actorii indispensabili ai noii ordini regionale. Dacă nu, riscă să rămână prinsă între marile puteri, fără a aparține pe deplin niciuneia dintre ele.

 

×
Subiecte în articol: recep tayyip erdogan nato Turcia rusia