Jurnalul.ro Ştiri Social Agentul „Green”, în umbra marelui urs: drepturi de autor pentru urmașii lui Arthur

Agentul „Green”, în umbra marelui urs: drepturi de autor pentru urmașii lui Arthur

de Diana Scarlat    |   

Activiștii de mediu de la „Agent Green” și realizatorul documentarelor „Wild Carpathia”, Charlie Ottley, au venit cu o idee pentru salvarea urșilor din Carpați: toți cei care folosesc nume asociate cu urșii să le plătească... drepturi de autor. Cu banii astfel strânși se va putea construi un „sanctuar pentru urși”. Proiectul pentru salvarea urșilor va strânge, în prima fază, 50 de exemplare pe care le va pune la adăpost de intruziunea oamenilor în habitatul lor natural, apoi ar putea continua. Dar acțiunea ar fi benefică și pentru oameni, nu doar pentru drepturile urșilor, pentru că exemplarele astfel salvate nu vor mai merge până în zonele urbane sau rurale, pentru a căuta hrană, iar astfel nu vor mai pune în pericol locuitorii și turiștii. Ideea a pornit de la scandalul declanșat în urma împușcării marelui Arthur, ursul care a devenit trofeu pentru Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein. 

 

Proiectul „Bear Right” este prima inițiativă care vine cu o idee practică atât pentru salvarea urșilor, cât și pentru cea a oamenilor, dacă prin această inițiativă vom putea scăpa de prezența animalelor sălbatice în localități. Statul român nu a găsit soluții pentru această problemă, care se agravează de la un an la altul. Guvernul PSD a făcut o singură încercare, într-o situație alarmantă din 2017, propunând statelor membre UE să preia din urșii de la noi, însă partenerii din Uniune au refuzat categoric această soluție, chiar dacă până în acel moment erau mai multe țări care declarau că și-ar dori să mai aibă în parcurile naturale astfel de exemplare. „Bear Right” s-a lansat ieri, ca un „apel inedit pentru un nou sanctuar al urșilor în România. „Agent Green, alături de celebrul realizator TV Charlie Ottley, face un apel inedit pentru construirea unui nou sanctuar al urșilor în România. Companii internaționale sunt chemate să se alăture campaniei Bear Right, prin plata dreptului de copyright către urși. Cum ar fi ca urșii să primească drepturi de autor? Urșii au inspirat atâtea branduri - de la bere, balsam de rufe, îmbrăcăminte până la dulciuri și sucuri”, explică activiștii de mediu, într-un comunicat de presă. 

 

Campania pentru strângerea de fonduri

 

Campania Agent Green pentru strângerea de fonduri a-nceput cu lansarea unei serii de clipuri pe rețelele de socializare, în care Charlie Ottley îndeamnă brandurile care folosesc imaginea sau cuvântul „urs” în identitatea lor să plătească dreptul de copyright către urși (bear right) și să contribuie astfel la realizarea unui nou sanctuar în România. Pentru a susține inițiativa Bear Right, companiile pot intra în contact cu un reprezentant al campaniei, online. Pentru realizarea sanctuarului sunt luate în calcul mai ales locuri din județele cu cele mai mari populații de urs, precum Harghita, Mureș, Brașov sau Covasna. „Arealul ales ar urma să răspundă nevoilor de bază ale urșilor, astfel că gradul de naturalețe al habitatului va avea un rol esențial. Teritoriul trebuie să cuprindă pădure mixtă din compoziția căreia să nu lipsească fagul, o pajiște, apă curgătoare și o baltă. În acest sanctuar, urșii vor putea să-și exprime comportamentul natural și vor avea acces la facilități care să le stimuleze condiția fizică și să-i mențină activi”, explică Agent Green. Programul va urmări inclusiv reintroducerea în natură a acelor urși care mai pot fi reabilitați. 

 

Britanicul, „insider” în habitatul animalelor sălbatice

 

Charlie Ottley s-a stabilit, de doi ani, într-o zonă sălbatică din județul Brașov, departe de lumea dezlănțuită. Astfel a ajuns să înțeleagă problemele urșilor, dar și pe cele ale oamenilor ale căror gospodării sunt atacate frecvent de animalele debusolate atât de intruziunea omului în habitatul lor natural, cât și de schimbările de climă din ultima perioadă. Urșii s-au înmulțit foarte mult în ultimii ani și migrează frecvent către zonele locuite de oameni, în căutarea hranei, care este din ce în ce mai greu de găsit. În plus, s-a redus foarte mult perioada lor de hibernare, pentru că iernile sunt din ce în ce mai calde. Pădurarii spun că sunt ierni în care urșii nu mai hibernează deloc și s-a observat o schimbare de comportament a animalelor. „Încă de când am ajuns pentru prima dată în România, în 2010, am fost fascinat de natura și de fauna bogată de aici. Din păcate, lucrurile nu merg bine pentru populațiile de urs brun, o creatură magnifică, periclitată. În mare parte noi, oamenii, suntem responsabili pentru problemele recente ivite din cauza apariției urșilor în mediul nostru - deoarece suntem atât de ocupați să-l punem la pământ pe al lor. Dacă le distrugem teritoriul, forțăm urșii să se apropie mai mult... și atunci îndrăznim să-i învinovățim tot pe ei. Drept urmare, dreptul la viață este focusul acestei campanii, în care ne adresăm, în primul rând, celor care poartă ursul în identitatea lor, precum nume sau logo-uri. Plătind dreptul către urs, plătim pentru durabilitatea mediului înconjurător, pentru viitorul nostru”, explică britanicul Charlie Ottley, stabilit în județul Brașov.

 

Obiectivul campaniei este de a înființa un sanctuar care să salveze, pentru început, 50 de urși. În prima etapă ținta este obținerea celor 30 de hectare necesare, dar și atragerea investițiilor pentru primii 10 urși – costurile totale pentru ca sanctuarul să fie construit și să devină operațional sunt de până la 10.000 euro per urs salvat. 

 

Activiștii de mediu de la Agent Green au pornit cu o strategie constructivă, după ce ONG-ul a fost dat în judecată de Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, pe care l-au acuzat că l-a împuşcat pe ursul Arthur. 

 

 

O nouă viață de demnitate pentru urșii „homeless”

 

Agent Green și Charlie Ottley atrag atenția asupra faptului că lipsa asigurării măsurilor de coexistență și coadaptare, precum și a degradării habitatului, conflictul om-urs a atins cote fără precedent, o problemă din care va continua să profite doar vânătoarea de trofee. Iar parte din soluție pentru urșii habituați, considerați de acum obișnuiți cu omul și periculoși, sunt proiectele de educație și crearea unui sanctuar. „Prin fondurile pe care le vom strânge din dreptul de autor pentru urși vrem să le cumpărăm animalelor, care altfel ar fi împușcate, dreptul la viață. O întreagă viață în demnitate într-un nou sanctuar în mediul lor natural pentru urșii pe care autoritățile au eșuat să îi ferească de pierderea habitatului și de apropierea fatală de oameni. Sau, după un timp, înapoi în natură dacă reabilitarea lor va mai fi posibilă”, a declarat Gabriel Păun, președintele Agent Green. La nivel mondial, ursul se numără printre cel mai des întâlnite animale sălbatice în identitatea companiilor, alături de unele domestice, precum câinii, pisicile și caii, potrivit celor mai recente cercetări. Totodată, este cel mai popular nume de familie din România care are ca origine numele unui animal, conform statisticilor oficiale. Până și legendara trupă rock Phoenix ar putea contribui, pentru hitul „În umbra marelui Urs” - o aluzie la influența URSS, dar și a faptului că simbolul național al Rusiei este chiar ursul. Agent Green nu va putea forța Rusia să plătească drepturi de autor pentru salvarea urșilor carpatini, dar ar putea încerca să salveze în același fel și urșii din Federația Rusă. Campania din România ar putea fi un început pentru acțiuni similare și la vecinii noștri.

Subiecte în articol: agent green Charlie Ottley
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri