Jurnalul.ro Ştiri Externe Ajutoarele umanitare au început să ajungă în Ghouta Orientală

Ajutoarele umanitare au început să ajungă în Ghouta Orientală

Un convoi format din 46 de camioane, trimis de Comitetul Internaţional Crucea Roşie, Semiluna Roşie şi ONU, încărcat cu ajutoare, a început să treacă de punctul de verificare al armatei siriene la al-Wafideen şi să intre în Ghouta Orientală, luni dimineaţă, scrie The Guardian.

“Parcă e o întrecere cu timpul”, a scris pe Twitter directorul pentru comunicaţii de la Comitetul Internaţional Crucea Roşie din Siria, Pawel Krzysiek.

Transportul de ajutoare – primul din ultimele sptămâni – va oferi un scurt răgaz pentru unii dintre cei 400.000 de rezidenţi ai enclavei din apropiere de capitala Siriei, Damasc, care au îndurat două săptămâni de violenţe intense, în ciuda rezoluţiei Consiliului de Securitate ONU prin care s-a cerut încetarea focului şi trimiterea ajutoarelor. Violenţele au continuat şi în ciuda unei pauze umanitare de cinci ore pe zi, pauză solicitată de preşedintele Vladimir Putin.

Un oficial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a declarat că autorităţie guvernamentale au eliminat majoritatea materialelor medicale din vehiculele ONU, împiedicând astfel accesul în enclavă a kiturilor chirurgicale, a insulinei, a echipamentelor de dializă şi a altor materiale.

Doctorii din enclavă au afirmat că 712 persoane au murit, iar 5.600 de persoane sunt rănit, de la atacurile din 19 februarie şi până în prezent.

Atacurile aeriene şi bombardamentele artileriei au fost dublate de ofensiva din enclavă a regimului lui Bashar al-Assad şi a militanţilor Shia.

Mii de civili au fugit din calea trupelor guvernamentale care avansează tot mai mult în Ghouta. “Oamenilor le este frică de masacru, aşa că fug tot mai departe", a spus un doctor din Ghouta.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri