Jurnalul.ro Ştiri Locale Alarmant! Un tânăr din Craiova a fost reţinut după ce a condus fără permis o maşină cu numere false

Alarmant! Un tânăr din Craiova a fost reţinut după ce a condus fără permis o maşină cu numere false

Un tânăr de 23 de ani, din Gherceşti, a fost reţinut ieri de poliţişti, după ce a fost depistat la volanul unui autoturism, deși nu deținea permis de conducere, iar mașina pe care o conducea era neînmatriculată și avea aplicate plăcuțe cu numere false.

Luni, 5 noiembrie, poliţişti din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Pielești au depistat în trafic un tânăr de 23 de ani, din Ghercești, în timp ce conducea un autoturism, pe DJ 641, având montată, în partea din spate, o plăcuță cu număr provizoriu de circulație.

Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar mașina, la volanul căreia se afla, era neînmatriculată în circulaţie, plăcuța cu numărul provizoriu fiind atribuită unui alt autoturism. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul neînmatriculat, cu numere false și fără a deține permis de conducere. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, cu propunerile corespunzătoare.Sursa: http://www.gds.ro

Subiecte în articol: tanar retinut
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri