Era o vară cu arşiţă de se înmuiau şi fundaţiile de la casele Bucureştilor. Îi smulsesem lui Gheorghe Zamfir acceptarea unui interviu înainte de un turneu fulminant pe întinsul planetei. M-a chemat să vorbim într-o pauză de înregistrări în studioul Electrecordului, cel vizavi de biserica Sfânta Vineri. În curtea interioară, ferită de ochii lumii şi de zdrăngănitul tramvaielor, a început interviul cu Zamfir, o celebritate mondială. La un moment dat, un viorist tuciuriu, din cei doldora de talent, dar urechişti fără note, i-a cerut voie, “Maestre, săru'-mâna, ne învoieşti să tragem un Carpaţi fără filtru?”. Zamfir le acceptă rotocoalele de fum, însă îl vede pe “liderul“ vioriştilor cum alunga cu mişcarea abruptă a palmei o albină, care-l bâzâia încăpăţânată. Naistul inventator genial al unei muzici celeste e gata să explodeze. “Să nu mai faci niciodată asemenea gest, goneşti şi sudui o albină, creaţie extraordinară a Celui de Sus, trimisă misterios de Dumnezeu pe pământ!”. Sesizându-mi figura nedumerită, Zamfir continuă. ”Ştii de ce naiul este instrumentul tuturor posibilităţilor? Cânt la nai şi Ciocârlia, şi Vivaldi, şi muzică pop, şi piese religioase în marile catedrale ale lumii. Este instrumentul tuturor genurilor fiindcă tehnica nu şi-a pus nicio amprentă pe nai. În tuburile naiului se toarnă doar ceară de albine. Naiul este mai vechi decât omul. Naiul este o trestie ruptă prin care alerga vântul. Cred cu tărie în spiritualitatea românească. Pe cerul viitorului, sclipitor, se întâlnesc două fenomene cosmice, naiul şi doina!”. N-am întâlnit în viaţa mea un alt instrument care să plângă în cântec precum naiul. Se jeleşte şi lăcrimează uluitor naiul în suflarea lui Zamfir în cântecul “De ce m-aţi luat de lângă boi, de ce m-aţi luat de-acasă?”. La Viena, în seara unui mare spectacol, în prima parte cânta Gheorghe Zamfir, în partea a doua evoluau celebrii Rolling Stones. Miile de spectatori nu l-au lăsat pe Zamfir să încheie la timpul stabilit; urale şi rugăminţi de bisuri. Rolling Stones a intrat în scenă cu trei sferturi de oră întârziere. În alt turneu triumfal, Zamfir a cântat în sala-scoică a Operei din Sydney, acompaniat de o orgă uriaşă cu tubuti de peste zece metri. A cântat la nai fără microfon.După spectacol, genialul Gheorghe Zamfir a scuipat sânge.