Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pase care sfidează logica, pressing dus până la sacrificiu, fundași care construiesc atacuri și atacanți care aleargă după adversar până în propriul careu. Am văzut goluri desenate cu rigla și compasul, execuții de manual și jucători care îți aminteau de ce fotbalul este cel mai iubit sport din lume.
Acum revenim acasă. De la pasele cu gol ale lui Lionel Messi la centrările în tribună ale lui Nicușor Bancu. Diferența este atât de mare încât ai impresia că ai schimbat nu doar competiția, ci și sportul. În weekend începe un nou sezon de SuperLigă, iar pentru unii dintre noi șocul va fi inevitabil. După ritmul infernal al meciurilor mondiale vom reveni la eterna pasă înapoi la portar, la fundașul care se gândește trei secunde înainte să paseze și la atacantul care ridică mâna cerând mingea după ce faza s-a terminat.
Dar acesta este fotbalul nostru. Și, culmea, tot la el ne întoarcem de fiecare dată.
Europa bate la ușă. Noi încă ne căutăm echipele
Pentru cele patru reprezentante ale României în cupele europene, debutul campionatului vine într-un moment deloc confortabil. Loturile încă se caută. Antrenorii încearcă să înțeleagă ce au cumpărat în această vară. Fotbaliștii învață numele colegilor, iar patronii încă promit transferuri spectaculoase care, de regulă, apar în ultimele două zile de mercato.
Cu toate acestea, Europa nu așteaptă. Programul preliminariilor obligă echipele să joace din trei în trei zile, exact în perioada în care ar trebui să-și găsească omogenitatea, iar tragerea la sorți pentru turul al treilea a oferit deja o imagine despre ceea ce ar putea urma.
Universitatea Craiova pare să fi primit culoarul cel mai accesibil. Dacă trece de Levski Sofia – pe care unii încă o confundă nostalgic cu vechea Dinamo Sofia – oltenii ar urma să întâlnească învingătoarea dintre Omonia Nicosia și Kairat Almaty.
Nu este un traseu imposibil. Ba chiar este unul care permite visuri. De la un simplu tur preliminar s-a ajuns deja la calcule privind play-off-ul și, de ce nu, la o prezență în faza principală din Europa League. La Craiova, speranța moare ultima. De regulă, însă, începe să tușească prin luna august.
FCSB are, teoretic, un drum la fel de abordabil. După dubla cu letonii de la Auda, ar urma să întâlnească învingătoarea dintre Aluminij și Dinamo Tirana. Nici aici nu vorbim despre nume care sperie Europa. Problema este că, în ultimii ani, nici FCSB nu prea a mai speriat pe nimeni.
La Cluj, Universitatea are probabil cea mai complicată misiune. Brann este un adversar serios, iar dacă ardelenii trec de norvegieni vor avea în față câștigătoarea dintre Dila Gori și Apollon Limassol.
Nici CFR nu are o misiune simplă. Dacă elimină pe Alashkert, va întâlni învinsa dublei dintre Tromsø și Hradec Králové din Europa League. Paradoxal, în cupele europene ajungi uneori să speri că adversarul va fi... învins.
Campionatul începe cu un handicap
Există însă o problemă despre care se vorbește prea puțin. Cele patru echipe care reprezintă România în Europa pornesc noul sezon cu un dezavantaj evident. Vor juca aproape o lună din trei în trei zile.
În timp ce adversarele lor din SuperLigă vor avea câte o săptămână între meciuri pentru recuperare, pregătire și analiză, Craiova, FCSB, CFR și Universitatea Cluj vor trăi mai mult prin aeroporturi decât pe terenurile de antrenament. În orice campionat puternic, această diferență contează enorm. La noi contează și mai mult. Pentru că loturile nu sunt atât de valoroase încât să permită rotații fără pierderi de calitate. Un titular accidentat poate schimba complet fața unei echipe. Un fundaș suspendat poate deveni o tragedie națională.
Când mediocritatea devine normalitate
Poate că acesta este și marele nostru defect. Ne-am obișnuit cu puțin. Dacă o echipă românească ajunge în play-off-ul unei competiții europene, vorbim despre performanță istorică. Dacă trece de două tururi preliminare, deja discutăm despre renașterea fotbalului românesc. Între timp, la Campionatul Mondial, naționale precum Maroc, Norvegia sau Canada joacă un fotbal pe care noi îl privim cu admirație și invidie. Noi încă dezbatem dacă fundașul stânga trebuie să centreze cu exteriorul sau cu latul.
Realitatea doare
Adevărul este că Mondialul ne-a făcut un deserviciu. Ne-a reamintit cum arată fotbalul adevărat. Iar acum trebuie să privim din nou campionatul nostru. Vom vedea din nou pase laterale fără rost, mingi aruncate la întâmplare, simulări, proteste interminabile și conferințe de presă în care înfrângerea va fi explicată prin gazon, arbitraj, căldură, oboseală sau fazele fixe. Și, cu toate acestea, sâmbătă seara vom deschide din nou televizorul. Vom spune că n-are rost. Vom jura că nu mai urmărim SuperLiga. Iar după primul fluier vom fi din nou acolo. Pentru că fotbalul românesc seamănă cu o rudă care te dezamăgește mereu, dar pe care nu poți să o scoți din familie.
Doar că, după o lună în care am privit lumea prin ochii lui Messi, Mbappe, Yamal sau Haaland, revenirea la realitate va fi dureroasă. Mai ales când, în locul unei pase de 40 de metri care taie două linii defensive, vom urmări o centrare trimisă... direct în tribuna a doua.
Citește pe Antena3.ro
