Sectorul HoReCa este în plină criză, iar mii de firme din domeniu se îndreaptă spre faliment, se arată într-o postare pe Facebook a ALDE, care aduce ca argument cifre publicate de Institutul Național de Statistică și critică decizia autorităților de a nu redeschide restaurantele începând din 15 iunie.
„INS confirmă criza din sectorul HoReCa!
Dezastrul din economie, dar mai ales cel din industria HoReCa, este cât se poate de clar și este confirmat de către Institutul Național de Statistică. Chiar dacă guvernanților nu le place să vorbească despre aceste lucruri și le pun la „și altele”, românii trebuie să știe adevărul!
Iar adevărul este următorul: volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei a scăzut în aprilie faţă de luna precedentă, cu 72,8% ca urmare a scăderilor înregistrate la mai multe activități: activitǎţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-79,8%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-63,2%).
Comparativ cu luna aprilie a anului trecut, scăderea este și mai dramatică!
Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, în luna aprilie 2020 a înregistrat o cifră de afaceri cu 83,4% mai mică comparativ cu luna aprilie 2019, ca urmare a scăderilor înregistrate și la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (-88,9%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (-77,9%),” se precizează în postarea formațiuni politice.
Reprezentanții ALDE consideră că operatorii din turism ar trebui să fie ascultați și nu ignorați de către guvernanți, adăugând că state precum Grecia și Bulgaria au repornit turismul, Spania „face probe” în aceeași direcție, în timp ce „la noi nu se întâmplă nimic”.
„Încă o dată spunem cât se poate de clar: decizia de a interzice deschiderea restaurantelor de la 15 iunie este calea sigură spre faliment a mii de firme din industria ospitalității! În vreme ce state precum Grecia sau Bulgaria au repornit turismul, iar Spania «face probe» pentru turismul în masă, la noi nu se întâmplă nimic. Ba mai mult, operatorilor din turism li se răspunde cu dispreț de către Premierul Orban, iar de Klaus Iohannis sunt ignorați!
Pentru cine lucrează Klaus Iohannis și Ludovic Orban? Pentru poporul român, pentru economia românească sau pentru alții?, ” se mai precizează în postarea formațiunii politice.