Jurnalul.ro Ştiri Politică ALDE vrea alegeri în două tururi și nu se aliază pentru dărâmarea Executivului

ALDE vrea alegeri în două tururi și nu se aliază pentru dărâmarea Executivului

de Ion Alexandru    |   

Aflată în negocieri avansate cu PNL în vederea unei fuziuni, formațiunea ALDE nu va participa la demersul PSD de a dărâma Guvernul Orban. Varujan Vosganian, purtătorul de cuvânt al partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, a precizat că ALDE nu va da niciun vot pentru susținerea moțiunii de cenzură și că nici nu va participa la formarea unei noi majorități parlamentare. “Alegerea primarilor în două tururi de scrutin este o măsură necesară pe care noi am susținut-o și care face parte și din acordul pe care l-am încheiat cu Partidul Național Liberal. Din punct de vedere practic, nu este nicio diferență între angajarea răspunderii și emiterea unei ordonanțe de urgență. Probabil că PNL forțează atingerea celuilalt obiectiv - alegerile anticipate - pentru că altfel nu s-ar explica de ce PNL se expune la acest risc al moțiunii de cenzură. Probabil că PNL își dorește mai mult alegerile anticipate decât alegerea primarilor în două tururi”, a precizat Vosganian. Acesta a adăugat că, și dacă ar mai fi necesar un singur vot pentru a trece moțiunea, nu ALDE va fi cel care îl va da.

Declarațiile purtătorului de cuvânt al ALDE vin și în contextul în care există informații potrivit cărora formațiunea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, care participă la guvernare cu secretari de stat, negociază, în aceste zile, o revenire în PNL. Lucru care l-a scandalizat pe proaspătul prim-vicepreședinte liberal, Rareș Bogdan, care a spus că, în secunda în care Tăriceanu revine în PNL, el pleacă din partid.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri