Jurnalul.ro Ştiri Externe Alegeri istorice în Nepal. Mai multe explozii imputate de armată gherilei maoiste

Alegeri istorice în Nepal. Mai multe explozii imputate de armată gherilei maoiste

Nepalezii au început să voteze pentru un nou parlament duminică, în timp ce armata este în alertă după o serie de mici explozii imputate gherilei maoiste şi amintind violenţa şi instabilitatea pe care naţiunea din Himalaya speră să le lase în urmă, relatează Reuters. 
     
La peste un deceniu de la sfârşitul unui război civil implicând gherila maoistă de ţărani, Nepalul speră că aceste alegeri - primul 
scrutin parlamentar după 1999 - va finaliza lungul său drum de la monarhie la o republică federală. 
     
A doua fază a alegerilor va avea loc pe 7 decembrie şi comisia electorală a declarat că rezultatele finale probabil nu vor fi cunoscute câteva zile din cauza procedurii greoaie de numărare. 
     
Un mic grup maoist s-a aflat în spatele unei serii de explozii de proporţii reduse înaintea votului şi forţele de securitate au dezamorsat în jur de 30 de dispozitive explozive artizanale începând de vineri, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei Nain Raj Dahal. 
     
     Nepalul a votat în 2008 şi 2013 pentru o Adunare Constituantă, care s-a dublat ca parlament, pentru a scrie o cartă post-monarhie ce a trasat cursul de a deveni o republică federală. 
     
Peste 15 milioane de alegători eligibili vor alege un număr de 275 de membri ai legislativului, primul în conformitate cu o nouă constituţie convenită după ani de dispute. 
     
În acelaşi timp, vor fi aleşi reprezentanţi a şapte adunări provinciale pentru prima dată după ce Nepalul a abolit monarhia în 2008. 
     
Partidul centrist Congresul din Nepal, considerat un grup pro-India, a format o alianţă electorală largă cu partidele Madhesi 
din câmpiile sudice ale ţării care se învecinează cu India, precum şi cu foşti regalişti. 
     
Confruntarea are loc între alianţă şi o coaliţie dintre foştii rebeli maoişti de stânga şi UML, principalul partid comunist marxist-leninist, de opoziţie, perceput a fi mai apropiat de China. 
      
Întins între India şi China, Nepalul are nevoie să îşi echilibreze legăturile, dar rezultatul alegerilor ar putea determina care dintre giganţii asiatici vor câştiga în lupta pentru influenţă în acest stat tampon. 
     
Ambii încearcă să beneficieze de potenţialul Nepalului ca sursă de energie hidroelectrică. 
     
Cămin al Muntelui Everest şi una dintre cele mai sărace ţări din lume, Nepalul depinde de turism şi ajutoare. Mai mult de o cincime din cei 28 de milioane de locuitori supravieţuiesc cu mai puţin de 1,90 dolari pe zi şi anumite părţi ale ţării încă îşi revin după un cutremur devastator ce a ucis 9.000 de persoane în 2015.

AGERPRES

Subiecte în articol: nepal alegeri gherilă explozii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri