Jurnalul.ro Ştiri Politică Generația decrețeilor și-a luat țara înapoi, de 1 Decembrie

Generația decrețeilor și-a luat țara înapoi, de 1 Decembrie

Cei mai „harnici” votanți au fost, ieri, din categoria românilor cu vârsta peste 45 de ani, care s-au așezat la cozi la secțiile de votare, de la ora deschiderii. Trei milioane de români votaseră deja, până la ora 12.00, ceea ce nu s-a mai întâmplat din anii ’90.

Mesajele care au mobilizat populația, de data aceasta, sunt cele legate de dorințele românilor din ultimii 35 de ani, vizând nevoia de schimbare, cu o clasă politică nouă. Au existat și sloganuri lansate pentru mobilizarea masivă la vot: „De ziua României, ne luăm țara înapoi!” sau „Sancționați clasa politică, la vot!”. Cum ziua alegerilor parlamentare a fost aleasă exact de Ziua României, toate mesajele patriotice au fost potențate și de context, inclusiv de scandalul din ultimele zile, pe tema primului tur de la prezidențiale.

Ziua Națională a României, fiind și Ziua Unirii, a stat la baza mobilizării unui număr record de alegători la secțiile de votare, inclusiv pe fondul tensiunilor dintre taberele formate după primul tur al alegerilor prezidențiale, de duminica trecută.

Pe lângă sloganuri și chiar cântece populare și patriotice create pentru a chema oamenii la vot, s-a folosit inclusiv Imnul Național al României pentru a motiva populația să voteze, iar ultimele două versuri au fost legate de unul dintre mesajele Revoluției din decembrie 1989: „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină, Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!” cu „Vom muri și vom fi liberi!”.

Pornind de la aceste elemente care au contribuit la crearea unei atmosfere speciale în ziua alegerilor parlamentare, chiar de Ziua României, s-a făcut apel la unitate și la a „da cu votul în clasa politică”, amintindu-se pe rețelele de socializare toate problemele pe care le are România de 35 de ani. S-a vorbit inclusiv despre o „Revoluție de catifea”, cu ștampila, la vot.

Pe ce au pus ștampila politicienii

Cei doi candidați din finala prezidențialelor au mers la vot în prima parte a dimineții. Candidatul de pe primul loc la primul tur a dat o declarație scurtă: „La mulți ani, România! Astăzi am votat pentru ca binele să învingă răul. Am votat pentru pace, nu pentru război. Am votat pentru respect, pentru responsabilitate politică totală, dedicată total neamului românesc, am votat pentru România, alături de România, întotdeauna pentru România. Vă mulțumesc”.

Contracandidata lui, Elena Lasconi, a ținut un discurs lung și emoționant, invocând-o pe luptătoarea anticomunistă Elisabeta Rizea, ca simbol al luptei împotriva comunismului din zona unde este acum primar – Câmpulung Muscel.

„Am votat pentru democrație, am votat cu gândul că o să continuăm pe linia europeană și euroatlantică și că o să pot să îmi văd fata, că o să pot să-mi revăd fratele, că o să pot să-mi revăd mai bine de jumătate din familie. Am votat de aici, de la Câmpulung, unde a avut loc cea mai longevivă mișcare de rezistență împotriva comunismului - și sper să ne audă, de acolo, de lângă îngeri, și Elisabeta Rizea. Am votat cu încrederea că nu ne vom lăsa îngenuncheați, că vom rămâne liberi, vom gândi liberi. Am votat pentru România pe care o iubesc și pe care sunt sigură că o iubiți cu toții. La mulți ani, România, la mulți ani tuturor românilor!”, și-a început discursul Elena Lasconi.

Aceasta a mai vorbit despre nevoia de a avea oameni responsabili în Parlament și în Guvern, amintind de haosul din Georgia, de după alegerile prezidențiale.

Liderul AUR, George Simion, a votat de la prima oră și a făcut un apel la votul pentru democrație. „Am pus și eu ștampila. Cu asta... pașnic! Am votat cu gândul la Ziua Națională, la înaintași și totodată le cei tineri, la copilul meu, Radu, la toţi copiii României. Am votat ca pentru prima oară după 35 de ani să ne eliberăm de lanţuri, de cătuşe, de cei care caută să ne ţină prizonieri în sărăcie într-o ţară bogată. Am votat cu gândul la românii plecaţi în pribegie peste hotare, am votat cu gândul că ei nu sunt nici trădători, nici muncitori necalificaţi. Am votat cu gândul la seniorii noştri, care astăzi sunt umiliţi, la cei care sunt ţinuţi prizonieri, prin vouchere, prin cupoane, prin diferite ajutoare sociale”, a declarat George Simion.

Actualii lideri au ales UE și NATO

Și Klaus Iohannis a votat la primele ore ale dimineții și a transmis un mesaj proeuropean. „Astăzi votăm pentru Parlament, e un vot foarte important fiindcă în Parlament se votează legile din România, în Parlament se votează Guvernul. E foarte important de știut cum ne poziționăm când venim la vot. România, românii au ales calea euroatlantică şi au ales-o bine şi suntem bine integrați în UE, suntem bine poziționați și foarte respectați în NATO, dar ca să rămână așa trebuie să votăm așa. În concluzie, poftiți la vot! Eu am votat pentru o Românie europeanǎ”, a declarat președintele României.

Premierul Marcel Ciolacu a votat la Buzău și a transmis un mesaj similar, spunând că a votat pentru un viitor alături de UE și NATO. „Am votat ca România să fie în continuare și în Spațiul Schengen, și în UE și în NATO. Eu cred că astăzi românii au de ales între stabilitate și haos, între dezvoltare și o lipsă a fondurilor pentru pensii și salarii. Eu cred că astăzi e o zi foarte importantă pentru noi toți românii, să ne continuăm drumul european și nord-atlantic. Este cel mai important lucru pe care-l avem astăzi”, a declarat social-democratul, refuzând să răspundă la alte întrebări ale jurnaliștilor.

Două incidente grave au avut loc ieri, în ziua alegerilor parlamentare și de Ziua României. Doi polițiști au murit, împușcați în secțiile de Poliție. Aparenta legătură dintre cele două cazuri nu există, pentru că un caz este din județul Iași, celălalt din Alba, unul s-a sinucis cu arma din dotare, celălalt a fost ucis. La Abrud, în Alba, polițistul care a fost împușcat pare a fi victimă a unei rețele de traficanți de droguri, conform surselor Jurnalul.

Incidente în ziua alegerilor parlamentare

În ultimele 24 de ore care au precedat deschiderea secțiilor de votare au fost primite 104 sesizări de incidente electorale, 41 fiind în curs de verificare, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). Cele mai multe sesizări au fost despre continuarea „propagandei electorale”, dar au fost date sancțiuni și pentru fotografierea votului.

Printre incidentele de la secțiile de votare, ieri s-au remarcat cele care au implicat violența. Un cetățean din Cluj a vrut să le ofere ciocolată celor de la secția de votare, dar nu a fost lăsat și a devenit violent. În comuna clujeană Sâncraiu, un locuitor a sesizat Poliția, semnalând că mai multe buletine de vot ar fi fost ștampilate înainte de deschiderea oficială a secțiilor.

În prima parte a zilei, mai mulți membri ai birourilor electorale sau alegători din județele Ilfov, Prahova, Constanța, Brașov și Municipiul București au avut nevoie de îngrijiri medicale. Președintele unei secții de votare din Brașov a suferit un traumatism cranio-cerebral, după ce a căzut peste el un obiect de mobilier. Bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului. Un membru al unei secții de votare din județul Prahova a suferit un traumatism la mână și a fost transportat la spital.

Pentru fraude s-au deschis dosare penale

Un bărbat din Vrancea a rupt buletinele de vot, pentru că a spus că a pus ștampila greșit și a cerut alte buletine, însă nu i s-au dat. În județul Dolj, poliţiştii au deschis o anchetă după ce un bărbat de 43 de ani a încercat să voteze pe lista permanentă de la o secţie din Segarcea, după ce votase deja la o altă secţie, pe lista suplimentară. O situație similară s-a înregistrat și în Ialomița.

În județul Botoșani, poliţiştii din localitatea Darabani s-au sesizat din oficiu, în legătură cu preşedinta unei secţii de votare, care a fost admisă în corpul experţilor electorali în baza unei declaraţii în care susţinea că nu este membru al niciunui partid politic, deși este chiar consilier local, din partea unui partid politic. A fost întocmit dosar penal pentru fals în declaraţii şi uz de fals, conform IPJ Botoşani.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri