Jurnalul.ro Ştiri Externe Maia Sandu, prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova!

Maia Sandu, prima femeie președinte din istoria Republicii Moldova!

de Şerban Mihăilă    |   

Maia Sandu, candidata opoziției pro-europene și fost premier, a câștigat, ieri, alegerile din Republica Moldova, devenind prima femeie președinte din istoria țării. Ea l-a învins pe actualul șef al statului, socialistul filorus Igor Dodon, cu scorul de 57,53%- 42,47%, după numărarea a peste 99% dintre voturile exprimate. Prezenţa la vot în cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale a fost de 52,77%, reprezentând un total de 1.646.626 alegători.

Pe fondul pandemiei de COVID-19, care a adâncit criza economică și socială din țară, aproximativ 3,3 milioane de cetățeni din Republica Moldova fuseseră așteptați, ieri, la centrele de votare pentru a-și alege președintele și, implicit, a decide dacă merg în continuare pe mâna Moscovei sau virează pe calea europeană și transatlantică. În primul tur, pe 1 noiembrie, Maia Sandu obținuse o victorie surprinzătoare în fața lui Igor Dodon, la diferență foarte mică, cu voturile diasporei.  

Reprezentanta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) obținuse în urmă cu două săptămâni 36,16% din voturi, iar candidatul independent susținut de Partidul Socialiștilor (PSRM), actualul președinte al țării, numai 32,61%. Autoritățile de la Chișinău au organizat 2.143 de secţii de votare pe teritoriul Republicii Moldova şi 139 în străinătate, dintre care cele mai multe în Italia (30), Rusia (17), România (13) şi SUA (12). Candidata pro-europeană a câștigat primul tur de scrutin, după numărarea celor 140.000 de voturi venite din diaspora, unde s-a stat la cozi, moldovenii din străinătate manifestând un interes imens față de aceste alegeri. Peste 10.000 de voturi au fost exprimate numai în România. Confruntarea de ieri a fost o reeditare a finalei de acum patru ani, când actualul lider de la Chișinău a câștigat cu numai patru procente (52%-48%). Lupta extrem de strânsă din acest an era anticipată și de ultimele două sondaje de opinie din Republica Moldova, realizate în perioada 3-7 noiembrie, care dădeau rezultate diferite referitoare la câştigătorul turului doi, ambele însă la diferenţe mici, plasate în marja de eroare. Într-un sondaj realizat de CBS Research, Sandu urma să obțină 51,5% din voturi, în timp ce Dodon - 48,5%. Într-un sondaj făcut de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Moldova, Dodon era creditat cu 50,5%, în vreme ce Sandu cu 49,5%.

 

Fraudele, în prim-plan

De altfel, această diferență infimă de voturi din sondaje, precum și miza uriașă a scrutinului prezidențial au generat o situație electorală tensionată. Peste 6.000 de polițiști au fost mobilizați pentru a asigura ordinea publică, iar scrutinul a fost monitorizat de circa 2.000 de observatori naționali și internaționali. Opoziția și-a concentrat toată atenția asupra votului din regiunea transnistreană, ce ar fi putut înclina balanța în favoarea lui Dodon, în condițiile în care pentru locuitorii de pe malul stâng al Nistrului a fost deschis un număr nejustificat de mare de secții de votare, așa cum au remarcat unii analiști politici. Această manevră a determinat opoziția să anticipeze că, și de această dată, s-a încercat manipularea votului celor din Transnistria, mai ales că regimul de la Tiraspol, deși a închis regiunea din cauza pandemiei până pe 1 decembrie 2020, a decis să le permită totuși celor din regiunea transnistreană să vină la vot, în partea dreaptă a Nistrului, la 1 noiembrie. Și în urmă cu patru ani, atunci când candidata pro-europeană conducea în sondaje, Kremlinul și armata de consultați ruși, aflați și acum în spatele lui Dodon, par să fi apelat la votul contra cost al locuitorilor pro-ruși din regiunea transnistreană, aduși în mod organizat, cu autocarele, la secțiile de vot. În urma acestor suspiciuni, opoziția a avertizat prin diferite canale că, în cazul fraudării alegerilor pe baza rezultatelor obținute în regiunea transnistreană, scenariul protestelor din Belarus va fi reeditat în Republica Moldova.

 

Avertisment de la Moscova

În replică, cu doar câteva zile în urmă, președintele rus, Vladimir Putin, a calificat drept „inacceptabile” anumite „încercări de a impune din afară decizii” poporului din Republica Moldova, înaintea turului doi al alegerilor prezidenţiale. Putin nu a spus cu subiect și predicat despre ce încercări e vorba, dar declaraţiile sale vin după ce șeful diplomației de la Moscova, Serghei Lavrov, a criticat SUA de interferenţă în procesul electoral din Moldova, iar Serghei Narîşkin, şeful serviciului de spionaj al Rusiei, i-a acuzat pe americani că ar pregăti o „revoluţie colorată”, dacă Maia Sandu ar pierde alegerile. Același Putin își exprima direct, în octombrie, sprijinul său față de Dodon. La rândul său, liderul de la Chișinău a avut în ultima zi de campanie electorală un discurs violent, în care s-a referit la pericolul unui război civil și la posibila „catastrofă” a unei uniri cu România, în cazul unei victorii a Maiei Sandu. Recent, liderul partidului politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, a declarat că Dodon a beneficiat de 11 milioane de euro pentru campania electorală. Din aceștia, 190.000 ar fi fost alocați pentru aducerea unor boxeri și luptători, mobilizați și contra opoziției ucrainene, în 2014. „Banii respectivi sunt alocaţi pentru transport, pentru ceea ce se va întâmpla în noaptea de duminică spre luni. Ei pregătesc proiectul pe care l-au numit «Maidan Moldova»”, a avertizat Usatîi, într-o emisiune televizată.

 

Astăzi aveţi puterea să îi pedepsiţi pe cei care v-au minţit, v-au furat, care v-au sărăcit sau care v-au alungat de acasă”.

Maia Sandu

Subiecte în articol: maia sandu Igor Dodon
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri