Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La sfârșitul anului 1967, Marea Britanie traversa una dintre cele mai dificile perioade economice din epoca postbelică. Deficitele comerciale, inflația ridicată, grevele și presiunile constante asupra lirei sterline au obligat guvernul laburist condus de Harold Wilson să devalorizeze moneda națională, reducând cursul oficial al lirei de la 2,80 la 2,40 dolari. Spre deosebire de depreciere, care reflectă evoluția unei monede pe piață, devalorizarea reprezintă reducerea oficială a valorii unei monede, decisă de autorități. Măsura a zdruncinat încrederea piețelor și a afectat prestigiul internațional al Regatului Unit.
Pentru numeroși oameni de afaceri și reprezentanți ai establishmentului britanic, devalorizarea nu a fost doar o măsură economică, ci dovada că guvernul își pierduse capacitatea de a conduce țara.
Planul lui Cecil King
În acest context, Cecil King, președintele grupului media care controla publicația Daily Mirror, a început să promoveze ideea că guvernul ales democratic ar trebui înlocuit cu unul „de urgență”. În opinia sa, criza economică era atât de gravă, încât administrația Wilson nu mai putea restabili stabilitatea financiară.
King îl vedea drept lider ideal pe Lord Louis Mountbatten, fost șef al Statului Major și una dintre cele mai respectate figuri militare și publice din Marea Britanie. În mai 1968, cei doi s-au întâlnit pentru a discuta posibilitatea formării unei administrații extraordinare, capabile să gestioneze criza.
La întâlnire a fost prezent și Sir Solly Zuckerman, principalul consilier științific al guvernului, care a respins categoric ideea și a considerat-o incompatibilă cu ordinea constituțională britanică. În acel moment, inițiativa și-a pierdut practic orice șansă de a se transforma într-un proiect real.
Devalorizarea lirei – argumentul principal
Prăbușirea valorii lirei sterline a fost principalul argument invocat de susținătorii unui guvern de urgență. În viziunea lor, o monedă slăbită însemna pierderea încrederii investitorilor, afectarea economiei și diminuarea influenței internaționale a Marii Britanii.
Criza monetară a fost prezentată drept dovada că executivul condus de Harold Wilson nu mai era capabil să gestioneze problemele economice și că era nevoie de o conducere formată din personalități considerate neutre politic și competente din punct de vedere administrativ.
Acuzațiile privind legăturile cu KGB
În aceeași perioadă au început să circule zvonuri potrivit cărora Harold Wilson ar fi avut legături cu Uniunea Sovietică sau chiar cu KGB. Aceste acuzații nu au fost niciodată demonstrate și sunt respinse de majoritatea istoricilor.
Totuși, în atmosfera tensionată a Războiului Rece, astfel de suspiciuni au contribuit la amplificarea neîncrederii față de premier. Astfel, argumentul economic era completat de unul de securitate națională, ceea ce oferea susținătorilor schimbării de regim o justificare suplimentară.
Regina și poziția Palatului
De-a lungul timpului au circulat numeroase speculații potrivit cărora Regina Elisabeta a II-a ar fi fost nemulțumită de faptul că Mountbatten a acceptat să participe la discuțiile inițiate de Cecil King. Totuși, nu există dovezi istorice că suverana ar fi aprobat planul sau că l-ar fi sancționat ulterior prin refuzul unor demnități.
Dimpotrivă, Palatul Buckingham a rămas fidel principiului neutralității constituționale și nu există documente care să arate că Regina ar fi sprijinit sau încurajat orice încercare de înlocuire neconstituțională a guvernului.
Moartea lui Mountbatten
La 27 august 1979, Lord Louis Mountbatten a fost ucis în Irlanda, după ce o bombă plasată de Armata Republicană Irlandeză Provizorie (IRA) a explodat la bordul ambarcațiunii sale de agrement, în largul localității Mullaghmore, comitatul Sligo. În atentat au murit și alte persoane aflate pe barcă.
Moartea sa a reprezentat unul dintre cele mai importante atentate comise de IRA împotriva unei personalități britanice și a avut un puternic impact emoțional asupra familiei regale și a opiniei publice.
Episodul din serialul The Crown
Controversa privind presupusa tentativă de înlăturare a guvernului Harold Wilson a revenit în atenția publicului în 2019, odată cu episodul „Coup” din sezonul al treilea al serialului The Crown. Producția Netflix prezintă criza economică, devalorizarea lirei sterline și demersurile lui Cecil King de a-l convinge pe Lord Mountbatten să accepte conducerea unui guvern de urgență. Pentru scena în care Regina Elisabeta a II-a îl confruntă direct pe Mountbatten și îl admonestează pentru implicarea sa, istoricii n-au identificat destule dovezi.
O conspirație sau doar o inițiativă eșuată?
Astăzi, majoritatea istoricilor consideră că episodul din 1968 nu a fost o lovitură de stat în sensul clasic al termenului. Nu există dovezi că armata, serviciile de informații sau Casa Regală ar fi pregătit răsturnarea guvernului.
Cu toate acestea, întâlnirea dintre Cecil King și Lord Mountbatten demonstrează că, în contextul unei grave crize economice și al devalorizării lirei sterline, unele dintre cele mai influente figuri ale establishmentului britanic au fost dispuse să ia în calcul soluții care ieșeau din cadrul obișnuit al democrației parlamentare. Deși planul nu a depășit stadiul de discuție și nu s-a materializat într-o lovitură de stat, este considerat de numeroși istorici drept una dintre cele mai serioase încercări de subminare a unui guvern ales din Marea Britanie în epoca modernă.
Episodul este adesea comparat cu faimoasa Conspirație a Prafului de Pușcă din 1605 – celebrul „Remember, remember the Fifth of November” –, deoarece ilustrează cât de rare au fost, în istoria britanică, încercările de răsturnare a unui guvern.
De aceea, ori de câte ori Regatul Unit trece prin turbulențe economice sau schimbări de guvern, episodul din 1968 revine în discuție ca unul dintre cele mai controversate momente din istoria politică britanică.
Citește pe Antena3.ro
