Episodul ridicol în care liberalul Cristian Buşoi a trebuit să simuleze în faţa presei că „îi predă ştafeta” de bunăvoie lui Ludovic Orban de dragul victoriei finale nu este lipsit de precedente. În 2000, nimeni altul decât Traian Băsescu a fost desemnat în ultima clipă candidatul PD, când liderii democraţi şi-au dat seama că nu aveau nicio şansă cu oamenii pe care-i antrenaseră pentru campanie. La fel de „eleganţi” au fost şi cei de la PSD.
Bogdan Niculescu- Duvăz a fost desemnat candidat împotriva lui Băsescu, în martie 2004, pasămite pentru că un arhitect e ceea ce au nevoie bucureştenii. După ce s-au uitat mai atent la sondaje, PSD s-a răzgândit şi a zis că un diplomat ar fi mai bun, adică Mircea Geoană, pe care Băsescu l-a învins dintr-un singur tur.
Nici când s-au dumirit ce primar vor să aibă, bucureştenii nu prea au avut parte de el. În iunie 1996, PNŢCD câştiga Primăria Generală cu Victor Ciorbea ce se impusese în faţa lui Ilie Năstase (PSD). Când în toamnă Convenţia Democrată a ajuns la putere, Ciorbea şi-a luat tălpăşiţa la Palatul Victoria, ca prim-ministru, iar Bucureştii s-au pricopsit în locul lui cu Viorel Lis, ca primar interimar.
Traian Băsescu a fost primul primar al Capitalei de după 1989 reconfirmat în funcţie pentru al doilea mandat, dar după 6 luni s-a mutat la Palatul Cotroceni, când a câştigat prezidenţialele în 2004. Aşa că în 2005, s-au organizat alegeri cu doi candidaţi dintre care nici unul nu prea avea chef de campanie: Adriean Videanu (PDL) a fost aproape forţat de partid să candideze, cu toate că mandatul îl avea aproape asigurat şi cu Marian Înlocuirea lui Cristian Buşoi cu Ludovic Orban din calitatea de candidat al PNL la Primăria Bucureştilor nu este un procedeu original.
În mod tradiţional, alegerile în oraşul Miticilor au avut un pronunţat caracter de farsă, cu candidaţi schimbaţi în ultima clipă, candidaţi-fantomă pentru care nu făcea nimeni campanie sau candidaţi puşi de partid împotriva voinţei lor. Vanghelie, trimis la înaintare pentru că nimeni altcineva din PSD nu dorea să ia o chelfăneală electorală. În 2008, Videanu a reuşit să se eschiveze, mai ales că devenise impopular după ce umpluse Bucureştii de şanţuri şi de praful de pe şantiere şi nu catadicsea să dea vreun răspuns la întrebările legate de schimbările dese de borduri.
De data asta, PDL l-a păcălit pe Vasile Blaga, nici el nu prea entuziasmat. Ca ardelean serios, Blaga şi-a făcut campanie puternică, dar fără succes deoarece a fost învins de mai dornicul Sorin Oprescu, aflat la a doua candidatură. Încă îmbătat de victorie, un an mai târziu, în 2009, Oprescu era şi el dispus să-i lase în plata Domnului pe bucureşteni de dragul Cotrocenilor, însă electoratul din ţară l-a readus cu picioarele pe pământ.
În 2012, PDL a găsit finalmente un candidat care chiar voia să ajungă primar, Silviu Prigoană, care, între două pliciuri de muşte aplicate nevestei, a obţinut un jalnic 16%.
Momente vesele și triste cu PSD București
Capitala nu prea a avut înclinaţii social-democrate, iar teama de candidaturi a generat episoade penibile în cadrul organizaţiei municipale. Pe lângă schimbarea candidaturii lui Niculescu-Duvăz cu Mircea Geoană cu două luni înainte de alegeri în 2004, în 2005 niciunul din liderii naţionali nu a avut curaj să candideze, deşi ştiau foarte bine că Marian Vanghelie nu poate obţine voturi în afara Sectorului 5.
În plus, acesta câştigase primăria de sector în 2004 din postura de candidat independent pentru că Adrian Năstase îl suspendase din partid, iar PSD venise cu un candidat-fantomă, Cătălin Stochiţă, care era chiar finul lui Vanghelie.
Episodul s-a repetat în 2008, când Cristian Diaconescu a fost păcălit să candideze la Primăria Generală, deşi mai toţi pesediştii îi ţineau pumnii lui Sorin Oprescu. Bietul Diaconescu a fost tratat cu sadism.
„Toată organizaţia de Bucureşti e alături de Cristian Diaconescu”, a spus Vanghelie fără să-l buşească râsul, însă Geoană a dus gluma chiar mai departe: „De azi putem spune că avem primar”.