Jurnalul.ro Cultură „Aristocrata roșie”, prima femeie-ambasador din istoria muscalilor. Aleksandra Kollontai, dragoste și revoluție 

„Aristocrata roșie”, prima femeie-ambasador din istoria muscalilor. Aleksandra Kollontai, dragoste și revoluție 

de Florian Saiu    |   

Născută într-o familie nobilă, Aleksandra Mihailovna Kollontai (31 martie 1872, Sankt Petersburg - 7 martie 1952, Moscova), Domontovich pe numele de fată, și-a renegat originile, devenind prima femeie ambasador a Rusiei comunizate și una dintre cele mai strălucite figuri ale bolșevismului, luptătoare tenace pentru emanciparea sexului slab în societatea socialistă.

Percepută drept o femeie care gândește, și nu drept una care este învățată să gândească, Aleksandra Kollontai și-a conturat propriile păreri în legătură cu rolul și poziția în societate a genului feminin. Inspirându-se mai ales din scrierile lui August Bebel, cel care reprezenta în epocă modelul ideii marxiste despre familie, ea a schițat în ample eseuri tabloul unei comunități în care bărbatul și femeia erau perfect egali. Pentru Kollontai, emanciparea femeilor mergea, obligatoriu, mână în mână cu emanciparea clasei muncitoare. Respingând dubla morală burgheză, ea propovăduia „iubirea-camaraderie”, lipsită de gelozie (cel puțin teoretic), mai puternică decât emoțiile, capabilă să se autodisciplineze. Dar era capabilă tovarășa Aleksandra Kollontai să-și respecte ideile și în viața de zi cu zi? 

Iubire concretă-iubire abstractă

Teoreticiana încerca să-și aplice principiile, dar se și lăsa ghidată de pasiunea amoroasă. Chiar recunoștea această slăbiciune în jurnalul personal, în care nu ezita să-și noteze nedumeririle raportului iubire concretă-iubire abstractă. În 1893, când părinții ei aristocrați îi găsiseră un soț pe măsură, Aleksandra a respins partida bună spre care era împinsă. „Neputând să-și închipuie căsnicia fără iubire, ea a hotărât să se mărite cu un văr sărac, Vladimir Kollontai. Și cum familia ei nu a fost de acord, soții au fugit în semn de protest”, nota istoricul Magali Delaloye în lucrarea O istorie erotică a Kremlinului (Editura Polirom, 2017). În 1894, Aleksandra a născut un fiu, Mihail, iar patru ani mai târziu angajamentul politic a trecut pe primul plan. Și-a părăsit soțul și propriul copil, fugind în Elveția, dovadă că pulsiunile erotice (chiar și dragostea maternă) nu sunt nemuritoare.

Amanți în exil

În exil, Aleksandra i-a întâlnit pe cei mai mari gânditori social-democrați, Plehanov, Maslov și Șliapnikov. „Bărbații nu rămâneau indiferenți când o vedeau pe această jună frumoasă, elegantă, îmbrăcată după ultima modă - lucru rar în cazul femeilor din mișcarea socialistă. Maslov a devenit amantul ei, apoi și Șliapnikov, el însuși mult mai tânăr decât ea și, altfel, căsătorit. Cei doi revoluționari au întreținut o relație tumultuoasă sub privirea - desigur dezaprobatoare - a soției înșelate”, specula, în volumul citat anterior, Magali Delaloye, profesoară de istorie la Universitatea din Lausanne. Sigur, tovarășa Kollontai, ea însăși măritată și mamă a unui fiu abandonat în grija bărbatului părăsit în Rusia, nu-și făcea mustrări de conștiință. Din contră! 

Amor și ideologie

„Mica, scumpa și iubita mea Zoia - îi scria ea unei prietene apropiate -, sunt așa de fericită, nespus de fericită! Dacă ai ști ce bărbat admirabil am ca prieten! Abia acum mă simt cu adevărat femeie. Este muncitor, și ăsta e lucrul cel mai important. Un proletar cultivat. De când trăiesc cu un muncitor, nu cu un burghez, învăț să cunosc și să înțeleg mai bine viața și nevoile, problemele muncitorilor”. Ca să vezi cum se împletesc amorul și ideologia! Elanul Aleksandrei avea să se risipească însă repede. Își va părăsi amantul pentru a-și pierde din nou capul. De data aceasta, aristocratei roșii i-a picat cu tronc un tânăr (și mai fraged!) din marina militară, cu 17 ani mai mic decât ea. Relația cu năbădăi a stârnit polemici aprinse în cadrul Partidului. Chiar și în presă.

Un rebel fustangiu fără minte

„Cu puțin înainte de revoluție - ne înștiințează istoricul Magali Delaloye -, Aleksandra l-a întâlnit pe Pavel Dîbenko (1889-1938), care a participat în mod activ la Revoluția din Octombrie și la războiul civil care a aprins Rusia. Dîbenko era un bărbat frumos, cu barbă deasă, aventurier și indisciplinat, trăsătură de caracter pe care Kollontai a încercat s-o corecteze, după cum notează în jurnalul ei în momentul în care trebuia să i se alăture în Crimeea în vremea frământărilor generale: «Tremur întruna pentru el. Am o singură grijă. Să devină membru disciplinat al Partidului»”. De remarcat că Dîbenko era mai degrabă un rebel fustangiu fără minte. Arestat pentru nesupunere și înainte, și după ce bolșevicii au preluat puterea în Rusia, Pavel, în ciuda isprăvilor sale războinice și a intervențiilor influentei sale amante, este epurat din rândurile armatei în 1937-1938. Dîbenko a fost și primul cavaler care a înșelat-o pe cuceritoarea Aleksandra. 

Batista din tunica lui Pavel

Părăsindu-și postul de comisar al poporului pentru Asistența Publică (prima femeie din lume care a ocupat o funcție înaltă într-un executiv imediat după Revoluția Roșie) cu scopul de a se întâlni cu iubitul aflat în Ucraina, Kollontai s-a ales nu doar cu pierderea încrederii clasei conducătoare a Partidului, ci și cu o imensă dezamăgire. Pe când căuta o batistă în tunica lui Pavel, a dat peste scrisorile de iubire ale altei femei. „Rațiunea înțelege, dar inima este rănită - notează tovarășa înamorată în jurnal. Oare Pavel n-o mai iubește pe femeia care sunt? Cel mai rău: de ce-i spune porumbiță, nu e acesta numele meu? N-are dreptul să-l dea alteia cât timp ne iubim. Dar poate că e deja sfârșitul? Ține-te tare Kollontai! Îți interzic, Kollontai, să cazi la picioarele lui! Nu ești o soție, ci o ființă omenească”. 

Glonțul ricoșat din decorație

Sfârșitul relației nu s-a consumat imediat, dar s-a consumat. Și cea care i-a pus capăt a fost Aleksandra, fără a putea evita o dramoletă: la auzul hotărârii femeii, Dîbenko s-a împușcat în piept. Glonțul a ricoșat însă din decorația Ordinul Drapelului Roșu... Rușii, tot ruși. Căzută în dizgrație, Aleksandra Kollontai a renunțat la funcția înaltă, rămânând totuși în cercurile puterii bolșevice. După ce a înființat secția feminină a Partidului, cariera aristocratei roșii a urmat o altă traiectorie. Sprijinită și sfătuită de Stalin, Kollontai, cunoscătoare a patru limbi străine, a solicitat și a primit postul de ambasadoare în Norvegia. O premieră pentru femeile din Rusia.

Relația cu România

Ambasadoare în Norvegia (1923), apoi în Mexic (1926-1927) și Suedia (1930-1945), Aleksandra Kollontai a reprezentat Rusia lui Stalin la negocierile din perioada noiembrie 1943 - iunie 1945 cu România (reprezentată de ambasadorul român în Suedia, Frederic Nanu), pentru stabilirea condițiilor de ieșire a țării noastre din alianța cu Germania nazistă.

72 de ani se vor împlini în 7 martie 2024 de la moartea Aleksandrei Kollontai. În aceeași lună, în 31, s-au împlinit și 152 de ani de la nașterea sa

„Neputând să-și închipuie căsnicia fără iubire, ea a hotărât să se mărite cu un văr sărac, Vladimir Kollontai. Și cum familia ei nu a fost de acord, soții au fugit în semn de protest”, Magali Delaloye, istoric

„Bărbații nu rămâneau indiferenți când o vedeau pe această jună frumoasă, elegantă, îmbrăcată după ultima modă. Maslov a devenit amantul Aleksandrei, apoi și Șliapnikov, el însuși mult mai tânăr decât ea”, Magali Delaloye, istoric

„Abia acum mă simt cu adevărat femeie! De când trăiesc cu un muncitor, nu cu un burghez, învăț să cunosc și să înțeleg mai bine viața și nevoile, problemele muncitorilor”, Aleksandra Kollontai

„Cel mai mult mă face să sufăr gelozia. Și eu care credeam că, la mine, acest sentiment este atrofiat! Probabil pentru că eu plecam întotdeauna și ceilalți sufereau. Acum, Pavel mă părăsește pe mine”, Aleksandra Kollontai

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri