Jurnalul.ro Ştiri Externe Aleksei Navalnîi a fost transferat la un alt penitenciar. Acuzat de fraude în valoare de 3,9 milioane de euro

Aleksei Navalnîi a fost transferat la un alt penitenciar. Acuzat de fraude în valoare de 3,9 milioane de euro

Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a fost transferat într-un penitenciar situat la circa 100 de kilometri est de Moscova, anunţă Comisia de Monitorizare Penală, citată de agenţia RIA Novosti.

După ce a fost mutat din Penitenciarul SIZO-1 (Matroskaia Tişina), situat la periferia Moscovei, acesta a fost încarcerat provizoriu într-un centru de detenţie din Kolciugino, iar astăzi a ajuns în Penitenciarul Pokrov, situat în regiunea Vladimir. El va sta în carantină înainte de a li se alătura celorlalţi deţinuţi, potrivit declarațiilor secretarului Comisiei de Monitorizare Penală, Aleksei Melnikov.

Vadim Kobzev, avocatul lui Aleksei Navalnîi, a anunţat zilele trecute că disidentul rus a fost mutat într-un penitenciar necunoscut.

Dizidendul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru încălcarea condiţiilor unei sentinţe cu suspendare. Instanţa a dispus scăderea din sentinţă a zilelor petrecute de Aleksei Navalnîi în arest la domiciliu. A fost arestat preventiv pe 17 ianuarie, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020.

Navalnîi a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru furt în 2014, însă  disidentul consideră ca aceasta a avut o motivaţie politică. Un termen al controlului judiciar expirase pe 30 decembrie 2020, iar Navalnîi ar fi trebuit să se prezinte la o secţie judiciară dar nu a putut deoarece a fost internat într-un spital din Berlin după ce a fost otrăvit, în august 2020, cu un neurotoxic.

Comitetul pentru Investigaţii a anunţat că Aleksei Navalnîi este vizat de o anchetă privind fraude de 356 milioane de ruble (3,9 milioane de euro). Acesta este suspectat că ar fi utilizat în scopuri personale fonduri colectate pentru organizaţiile civice pe care le conduce.

Mediafax

Subiecte în articol: aleksei navanii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri