Jurnalul.ro Ştiri Observator ALERTĂ - Alexandru Arșinel a făcut infarct

ALERTĂ - Alexandru Arșinel a făcut infarct

Actorul Alexandru Arșinel a făcut un infact, acesta fiind motivul pentru care acesta aresimțit durerile toracice.

Arșinel a fost operat de urgență la Spitalul Universitar și i-a fost montat un stent, conform propriilor sale declarații date pentru spynews.ro.

Managerul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti Adriana Nica a declarat luni într-o conferinţă de presă că actorului Alexandru Arşinel i-a fost implantat luni un stent, starea acestuia după intervenţie fiind una favorabilă. 

"(...) A fost supus mai multor analize medicale. S-a decis internarea în Secţia de cardiologie a Spitalului Universitar. Pentru a avea şi o părere medicală mai amănunţită a venit şi domnul profesor Vinereanu care l-a examinat şi a decis împreună cu domnia sa să continue investigaţiile în cursul dimineţii de astăzi. Astăzi a fost spus unei coronarografii în urma căreia s-a decis implantarea unui stent pe artera interventriculară anterioară inimii. Starea domniei ale este acum favorabilă, este conştient, cooperant, stabil hemodinamic, respirator, mănâncă, este foarte bine. În funcţie de evoluţia ulterioară domnul profesor Vinereanu împreună cu medicii Secţiei de cardiologie vor decide ziua când domnul Alexandru Arşinel va putea fi externat", a spus managerul, scire AGERPRES

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri