Jurnalul Ştiri Observator Alertă cu bombă în Portul Constanța. Terminalul de pasageri a fost evacuat, iar activitatea a fost suspendată

Alertă cu bombă în Portul Constanța. Terminalul de pasageri a fost evacuat, iar activitatea a fost suspendată

de Redacția Jurnalul    |   

Autoritățile au declanșat, miercuri, o amplă operațiune de securitate în Portul Constanța, după ce un apel la numărul de urgență a anunțat existența unui posibil dispozitiv exploziv în terminalul de pasageri. Zona a fost evacuată de urgență, iar accesul a fost complet restricționat până la finalizarea verificărilor.

Potrivit informațiilor disponibile, alerta vizează terminalul de pasageri din incinta Portului Constanța. În urma apelului, forțele de intervenție au activat imediat procedurile specifice pentru astfel de situații, iar toate persoanele aflate în zonă au fost evacuate preventiv.

Activitatea din Portul Constanța, suspendată din motive de securitate

Operațiunile din zona terminalului au fost întrerupte imediat, iar manevrele portuare au fost suspendate temporar pentru a permite intervenția echipelor specializate. Accesul în perimetrul vizat rămâne interzis, în timp ce specialiștii verifică fiecare spațiu pentru a stabili dacă amenințarea este reală.

Măsurile au fost luate pentru protejarea personalului și a tuturor persoanelor aflate în apropierea terminalului, conform procedurilor aplicate în cazul alertelor privind posibile dispozitive explozive, anunță Observator.

Anunțul prefectului județului Constanța

„Bună ziua , la ora 11.26 a fost înregistrat un apel 112, prin care un angajat ANR informează, ca pe rețeaua telefonică a instituție a recepționat un mesaj audio înregistrat, în limba română, privind existența unor bombe în zona Terminalului Pasageri din portul Constanța. Structurile cu atribuții în domeniu desfășoară verificări și monitorizează situația. 
Nu sunt dispuse măsuri de evacuare în Port . 
Am rugămintea la calm și transmit populației ca nu sunt elemente de îngrijorare și să aibă încredere în instituțiile statului”, a anunțat  prefectul județului Constanța, Adrian Picoiu.

 

Subiecte în articol: portul constanta alerta bomba
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Șiri de ultimă oră» Vezi toate știrile