Jurnalul.ro Ştiri Locale Alertă în Vrancea! Incendiu la o şcoală din Boloteşti

Alertă în Vrancea! Incendiu la o şcoală din Boloteşti

Pompierii militari au intervenit joi cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime pentru a stinge un incendiu izbucnit, în cursul după-amiezii, la o şcoală din comuna Boloteşti, sat Ivănceşti, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

"A fost anunţat un incendiu care se manifestă la acoperişul şcolii din satul Ivăncenşti, comuna Boloteşti. Arde generalizat acoperişul şcolii pe o suprafaţă de circa 200 mp. Incendiul este localizat, se lucrează la lichidare. Intervine Staţia de Pompieri Vidra cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Au mai fost trimise în sprijin de la Detaşamentul de Pompieri Focşani o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime", a informat ISU Vrancea.

Conform autorităţilor, la momentul izbucnirii incendiului, în imobil nu se afla niciun copil, orele având loc în cursul dimineţii, iar focul ar fi plecat de la un coş de fum. AGERPRES

Subiecte în articol: incendiu vrancea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri