O intervenție amplă a pompierilor a avut loc joi, 8 ianuarie, la sediul Ministerului Finanțelor din Capitală, după ce a fost semnalată o degajare de fum într-un canal tehnologic. Deși inițial a existat suspiciunea unui incendiu, situația a fost rapid ținută sub control, fără evacuări sau victime.
Mobilizare ISU la Ministerul Finanțelor
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) au fost trimise, joi la prânz, la sediul Ministerului Finanțelor, după ce sistemele de alertă au indicat prezența fumului într-o zonă tehnică a clădirii, potrivit Antena 3 CNN.
Conform primelor informații, degajarea de fum a fost observată într-un canal tehnologic aflat într-o nișă din perete, la nivelul etajului 6, zona fiind situată în casa liftului.
„În urmă cu scurt timp am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire din strada Apolodor, unde a fost observată degajare de fum la acoperiș. În urma recunoașterii efectuate de primele echipaje ajunse la caz a rezultat faptul că ard deșeuri într-un canal tehnologic. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 10 mp. Nu s-a impus evacuarea personalului din clădire. Incendiul a fost stins”, au precizat oficialii ISU.
Cauza probabilă: deșeuri sau ambalaje aprinse
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că focul s-ar fi declanșat, cel mai probabil, din cauza unor deșeuri sau ambalaje care au luat foc în interiorul canalului tehnologic. Martori au semnalat prezența fumului și pe holurile etajului 6, însă flăcările nu s-au extins.
Trafic restricționat temporar în zonă
Pentru a facilita accesul autospecialelor de intervenție, autoritățile au impus restricții temporare de trafic pe breteaua din fața Ministerului Finanțelor.
La fața locului au intervenit opt autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție la înălțime și două echipaje SMURD. Incendiul a fost localizat și lichidat fără a se înregistra victime.