Jurnalul.ro Ştiri Politică UPDATE - Klaus Iohannis, operat la Spitalul 'Carol Davila'

UPDATE - Klaus Iohannis, operat la Spitalul 'Carol Davila'

UPDATE 2: Klaus Iohannis a postat un mesaj de Facebook în care spune că operația sa a reușit iar ”mâine îmi voi relua activitatea la Palatul Cotroceni”.

UPDATE 1: Preşedintele Klaus Iohannis a fost operat artroscopic la nivelul umărului drept, intervenţia decurgând în condiţii optime, a anunţat marţi Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila".

"Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat şi operat în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central 'Dr. Carol Davila', la nivelul umărului drept pentru impingement (conflict) subacromial drept, bursită subacromială dreaptă, leziune de tendon supraspinos", se arată într-un comunicat de presă al SMC.

Potrivit sursei citate, intervenţia s-a desfăşurat artroscopic, a decurs în condiţii "optime", iar, în prezent, starea de sănătate a şefului statului este "foarte bună".

Preşedintele Klaus Iohannis a fost internat marţi la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" şi operat la umărul drept, informează un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, intervenţia chirurgicală a decurs în condiţii optime, cu respectarea tuturor procedurilor.

"Starea de sănătate a preşedintelui României este foarte bună, fiind apt din punct de vedere medical pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiei", se arată în comunicatul citat. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri