O listă cu mai multe persoane infectate cu noul COVID-19 sau aflate în autoizolare acasă din județul Mureș a apărut în spațiul online. Prefectura anunță că sezizează Parchetul pentru divulgarea secretului profesional.
Potrivit unei postări, vineri, pe pagina sa de Facebook, prefectul Mara Togănel a precizat că documentul cuprinde date confidenţiale, respectiv nume, prenume, adrese, vârste.
„Din păcate, astăzi ne-am confruntat cu un eveniment deloc plăcut pentru noi. A ajuns în spațiul online lista cu o parte din persoanele infectate cu CCOVID-19 sau aflate în autoizolare la domiciliu, document care cuprinde date confidenţiale, respectiv nume, prenume, adrese, vârste. Ca urmare a acestui regretabil eveniment, Instituția Prefectului – Județul Mureș a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de divulgare a secretului profesional”, a arătat Togănel.
Lista cuprinde câteva zeci de nume de persoane din județul Mureș confirmate pozitiv sau aflate în autoizolare la domiciliu.
(sursa: Mediafax)